Formatul TVR pentru dezbaterea candidaților la prezidențiale a fost net superior celui de la Digi 24 pentru că a evitat în bună măsură circul și a vizat atribuțiile președintelui, cu excepția unor întrebări stupide, de exemplu, cum ar relansa președintele agricultura, domeniu în privința căruia nu are nicio atribuție, sau a unor atacuri ciudate, precum rezidența unuia dintre candidați la Monaco.
Slăbiciunea formatului ține de numărul foarte mare al candidaților, unii dintre ei absolut exotici, cu declarații năucitoare și disperați să fie băgați în seamă. Discuția a fost așadar diluată. Dar democrația înseamnă șanse reale, iar după experiența din 24 noiembrie, e riscant să spui că exista candidați fără nicio șansă. Poate fi o capcană sau o mare aroganță.
Dezbaterea a devenit dinamică în partea a doua, la un moment dat a alunecat în dispută, dar pe un ton cu mult mai adecvat decât la Digi 24 și, aș zice, cu evoluții mai relevante pentru caracterele reale.
Nu voi comenta prestațiile candidaților, până la urmă, cei care s-au uitat cred că sunt absolut în măsură să își tragă singuri concluzii, ceea ce a absolut firesc cât timp votul este rezultatul percepțiilor proprii. Iar cei care nu s-au uitat, nu e firesc să își ia decizii conform percepțiilor mele sau ale oricărui alt comentator, din presă sau de pe rețele de socializare.
Cred că este însă important a trage câteva concluzii după primele două zile de dezbateri.
1.Devine din ce în ce mai evidentă fractura dintre atribuțiile reale ale președintelui, legitimitatea sa dată de alegerea prin vot direct și universal și așteptările celor care îl votează. Cât timp alegerile prezidențiale și cele parlamentare au fost cuplate, arhitectura constituțională era respectată, președintele era liderul forțelor învingătoare cu un program comun.
După decalarea alegerilor au urmat sincope, dar președinții au avut în spate forțe politice puternice cu care până la urmă au ajuns la logica funcționării normale a puterii executive partajate cu premierul. Acum însă candidații, cel puțin cei prezenți la dezbateri, fie nu au partide, fie nu au putere în ele.
Și atunci răspunsuri la întrebări care cu adevărat interesează viața de zi cu zi a oamenilor, despre salarii, pensii, nivel de trai, sănătate, școală nu sunt relevante pentru alegere. Pentru că președintele poate avea planuri mărețe, dacă nu are un premier și o majoritate care să i le aplice, sunt degeaba.
Ar trebui să fie o temă de meditație esențială pentru o eventuală modificare a Constituției, altfel vom rămâne în această fractură și interesul pentru funcția prezidențială până la urmă se va reduce la nivelul can-can-ului, ceea ce deja începem să vedem că se întâmplă.
2.Nimic din ceea ce se întâmplă într-o campanie profesionistă, și de la un nivel de investiție în sus așa este, nu este întâmplător. Sigur, apar erori, gafe, caracterul mai iese la suprafață sub presiune, dar marile gesturi de campanie nu sunt întâmplătoare.
Fiecare candidat vorbește și face gesturi pentru electoratul pe care îl vizează.
Spre exemplu, de ce a venit Crin Antonescu la braț cu Olguța Vasilescu? De ce mai că nu l-a declarat pe Dragnea victimă politică? Pentru că este interesat de electoratul PSD, cel care poate face diferența pentru turul întâi și sigur o va face în finală.
De ce a fost lansat cu manta scenariul Olguța Vasilescu premier? Pentru ca PSD să fie sigur că nu pierde șefia guvernului, chiar dacă Ciolacu ar fi nevoit să plece.
Evident că a enervat bula nicușoristă, de exemplu, dar nu pentru ea a vorbit. Va vorbi probabil și pentru ea cumva dacă ajunge în finală, țintind pericolul extremist, dar deocamdată trebuie să ajungă în finală, iar pentru asta de pesediști, nu de nicușoriști are nevoie.
Și tipul acesta de calcul este valabil pentru fiecare dintre candidați. Dar există și un revers. Ei sunt astfel oglinda fidelă a societății. Ceea ce ei spun, ceea ce ei fac, cum se comportă reflectă mentalitățile din societate, în primul rând nivelul de educație în sensul cel mai larg.