Ministerul Educației a publicat, luni, noile modele de subiecte pentru Evaluarea Națională, examen pe care absolvenții clasei a VIII-a îl vor da în 2021, după un an de școală făcut mai mult din fața calculatorului.
Principalele modificări sunt la Limba și Literatura Româna, așa cum anunțase de acum o săptămâna ministrul Monica Anisie. Ea răspundea atunci criticilor venite de la profesori, părinți și elevi, care contestau dificultatea mărită, având în vedere modul în care au făcut școală anul acesta.
Acum, la română, modelul prezentat conține un fragment din ”Fram, ursul polar”, al lui Cezar Petrescu, și un alt pasaj din Wikipedia despre Muzeul Fram, din Norvegia. Elevilor care au terminat clasa a 8-a li se cere să numească specii de animale care apar în texte sau să răspundă la întrebări ale căror răspunsuri sunt în acele fragmente.
Apoi li se cere să scrie câteva fraze despre legăturile pe care le văd între cele două fragmente, precum și să spună cum îi transpune pe ei lectura în lumea personajelor despre care citesc.
Au de rezolvat și câteva exerciții de lexic și de gramatică, tot pornind de la cele două texte.
De altfel, și subiectul al 2-lea, cel de creație, pornește tot de la aceste texte. Elevilor li se cere redacteze o notă din jurnalul de călătorie în care sp prezinte o emoție sau un sentiment experimentat într-o călătorie spre Polul Nord.
Vezi AICI modelele de subiecte și baremele de corectare pentru Limba Română și Matematică
Citește și: