Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, a tras concluzii dure după meciul pierdut de echipa sa în fața FCSB, 2-3, pe Arena Națională.
Petrescu a spus că „ne-am bătut singuri” și că în primele 40 de minute ale meciului FCSB nu a ajuns la poartă.
„Bursucul” a remarcat faptul că elevii săi au făcut greșeli mari în apărare.
„Cred că ați văzut cu toții. Primele 40 de minute nici n-au ajuns la poartă. N-am mai văzut așa ceva, n-am înțeles nimic, sincer.
Au dat gol la prima ocazie, nici aia periculoasă. Un 1-0 nemeritat total. Clar n-am fost destul de incisivi, dar am dominat și meritam mai mult. Măcar un egal la pauză era normal.
Am avut 6-7 cornere și n-am marcat, ei au dat din primul. Apoi a venit un cadou. În rest, nu știu dacă au avut ceva. Pur și simplu ne-am bătut singuri! Asta e realitatea.
Greșeli mari de tot. N-ai cum să ai pretenții. Așa a fost campionatul, marcăm goluri multe, dar suferim în apărare. FCSB a dat trei goluri fară ca măcar să încerce.
Meciul ăsta m-a șocat. N-am înțeles nimic! Daca încercau să joace, mai înțelegeam. Doamne ferește! Parcă totul a fost împotriva noastră", a declarat Dan Petrescu, după FCSB - CFR Cluj 3-2.
După acest rezultat, FCSB este pe primul loc, cu 39 de puncte, 5 peste CFR Cluj și 6 peste Universitatea Craiova, care luni întâlnește Dinamo.