România, parte din cea mai amplă operațiune aeriană NATO lângă Crimeea

România, parte din cea mai amplă operațiune aeriană NATO lângă Crimeea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O operațiune aeriană franco-britanică de amploare, descrisă drept una fără precedent, a avut loc pe 11 aprilie în apropierea peninsulei Crimeea, implicând avioane NATO care s-au apropiat semnificativ de teritoriul ocupat de Rusia, cu plecări și din România.

Informația a fost confirmată marţi de platforma militară rusă Dva Majora și miercuri de publicația oficială rusă Pravda.

Nu au fost raportate incidente sau reacții din partea Rusiei.

România, punct-cheie într-o amplă operațiune NATO în apropiere de Crimeea

Cel puțin 13 aeronave militare au decolat din baze din Marea Britanie, România, Italia, Franța și de pe portavionul Charles De Gaulle al Marinei franceze şi s-au deplasat spre spațiul aerian din vestul Mării Negre.

Misiunea este descrisă drept cea mai mare operațiune de supraveghere aeriană desfășurată de NATO într-o singură zi în regiune, potrivit unei analize Kyiv Post bazate pe date de urmărire a zborurilor.

Conform surselor ruse, șapte aeronave NATO au efectuat simultan activități de monitorizare a spațiului aerian și a infrastructurii de pe teritoriul dintre România și Crimeea, sprijinite de alte opt aeronave tactice – printre care avioane de realimentare și avioane de luptă.

Sursele occidentale au confirmat operațiunea, subliniind că toate aeronavele NATO au rămas în spațiul aerian internațional și că nu au existat interferențe din partea forțelor ruse.

Printre aeronavele implicate s-au numărat:

  • un avion de recunoaștere înaltă U2S „Dragon Lady” al Forțelor Aeriene ale SUA (foto sus);
  • un avion de patrulare maritimă Poseidon P-8A al Marinei SUA;
  • un avion NATO E-3A AWACS (Luxemburg);
  • un E-3F AWACS al Forțelor Aeriene franceze;
  • un avion de patrulare maritimă Atlantic 1150 al Marinei franceze;
  • un avion radar E-2D Hawkeye lansat de pe portavionul Charles De Gaulle.

Potrivit datelor de zbor, ar fi pentru prima dată când un avion spion american U2 și un E-2D Hawkeye francez au operat simultan, în Marea Neagră, în apropierea graniței sud-estice a NATO.

Datele de urmărire arată că niciun avion francez nu s-a apropiat la mai puțin de 200 km de țărmul vestic al Crimeii.

Totuși, trei aeronave britanice – un avion de recunoaștere RC-135 Rivet Joint și două avioane de vânătoare Typhoon – au ajuns până la 130 km de Capul Fiolent din sud-vestul Crimeii, înainte de a se întoarce.

Amintim că, pe 29 septembrie 2022, un incident aproape a degenerat când un pilot rus a tras o rachetă spre un avion britanic de recunoaștere în apropierea Crimeii, în spațiul aerian internațional. Londra și Moscova au declarat ulterior că a fost o eroare.

Rusia: Zboruri provocatoare și periculoase

Kremlinul nu a comentat oficial operațiunea din 11 aprilie, dar în trecut a catalogat astfel de zboruri NATO drept „provocatoare și periculoase”.

„O operaţiune de asemenea intensitate este un semnal alarmant care ar putea indica pregătirea unor atacuri masive în zona Mării Negre. Trebuie să rămânem extrem de vigilenți”, a comentat canalul rusesc pro-război Dva Majora.

Informațiile au fost confirmate și de surse occidentale, precum publicația La Marine din Franța și platforma italiană de monitorizare aeriană Itamilradar, care a oferit și detalii despre unele indicative și numere de înmatriculare ale avioanelor implicate.

UK Defence Journal a rezumat: „Forțele franceze și britanice au desfășurat o operațiune aeriană de mare amploare deasupra vestului Mării Negre, demonstrând o coordonare clară în materie de recunoaștere și superioritate aeriană. Scara și complexitatea misiunii indică o intenție clară a Londrei și Parisului de a menține presiunea asupra Rusiei.”


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇