Australia a raportat prima zi fără niciun caz de transmitere locală a noului coronavirus pentru prima dată după aproape cinci luni, a precizat duminică ministrul Sănătăţii, Greg Hunt.
Conform datelor raportate, este pentru prima dată după 9 iunie când pe teritoriul Australiei nu s-au mai înregistrat cazuri de transmitere comunitară, a precizat Hunt pe Twitter.
Informaţiile colectate nu iau în calcul un caz de transmitere comunitară înregistrat în Sydney după termenul limită de sâmbătă seară şi care va fi inclus în statistica pentru ziua următoare, a relatat agenţia de presă australiană AAP.
În statul Victoria, epicentrul infectărilor din ultimele luni, nu au fost înregistrate noi cazuri sau alte decese, potrivit datelor din ultimele 24 de ore, date publicităţii de autoritatea din domeniul sanitar a acestui stat.
Numărul cazurilor de Covid scade în Australia și vor fi relaxate mai multe restricţii
Restricţiile stricte instituite în Melbourne, capitala statului Victoria, care au impus locuitorilor să rămână la domiciliu timp de 112 de zile, au fost ridicate săptămâna aceasta.
De la debutul pandemiei, Australia a înregistrat circa 27.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi puţin peste 900 de decese.