Producătorii chinezi de brazi artificiali și alte decorațiuni de Crăciun se confruntă cu o situație îngrijorătoare: comenzile din Statele Unite, care ar fi trebuit să înceapă deja să sosească, lipsesc cu desăvârșire.
În mod obișnuit, această perioadă a anului marchează începutul colaborărilor cu importatorii americani, însă tarifele vamale impuse de administrația Trump au dat peste cap lanțurile comerciale. Cu taxe majorate la 104% în 2025, în plin război comercial, producătorii chinezi privesc cu incertitudine spre unul dintre cei mai mari clienți ai lor.
Iar retailerii americani depind aproape complet de China pentru decorațiunile de Crăciun, de unde provin 87% dintre aceste produse, în valoare totală de aproximativ 4 miliarde de dolari. Fabricile din China sunt, la rândul lor, profund dependente de piața americană, unde vând jumătate din producție, scrie Reuters.
Dacă americanii își doresc decorațiuni noi de Crăciun în acest an, vor trebui să plătească mult mai mult pentru ele. Asta dacă le vor mai găsi în magazine.
„Până acum, niciun client american nu a plasat comenzi. Desigur că e vorba de tarife. Până la mijlocul lui aprilie, comenzile sunt de obicei finalizate, dar acum… e greu de spus dacă vor mai veni comenzi. Poate că americanii nu vor cumpăra nimic anul acesta”, a spus Qun Ying, care deține o fabrică de brazi artificiali în orașul Jinhua, din estul Chinei.
Soluții de avarie
Liu Song, patronul unei alte fabrici din Shaoxing, părea încrezător că își poate salva afacerea orientându-se către Rusia, Europa și Asia de Sud-Est, regiuni care deja absorb 75% din produsele sale.
„Comenzile din SUA vor scădea, asta este temerea noastră. Dar vom câștiga cu siguranță acest război comercial,” a spus el.
Jessica Guo, care administrează și ea o fabrică de brazi în Jinhua, a fost recent notificată de un client american important că își suspendă o comandă de 3 milioane de yuani (408.191 dolari), pentru care ea deja cheltuise deja 400.000 de yuani pe materiale.
Jessica se așteaptă ca această comandă să fie anulată în curând și este îngrijorată pentru cum va decurge pe mai departe afacerea sa. „Eu și colegii mei depindem de comenzile din SUA ca să supraviețuim. Asta va afecta inevitabil o mulțime de oameni. Nimeni nu va scăpa”, a declarat Jessica Guo.
Războiul comercial afectează economia Chinei
Economiștii spun că războiul comercial va reduce creșterea economică a Chinei cu 1-2% anul acesta, va agrava problemele de supracapacitate industrială, va pune în pericol locuri de muncă și va alimenta și mai mult presiunile deflaționiste.
Pe măsură ce exportatorii chinezi vând mai puțin în SUA, piață care anul trecut a achiziționat bunuri în valoare de peste 400 de miliarde de dolari, aceștia vor fi nevoiți să concureze tot mai dur pe prețuri pe alte piețe. Acest lucru va afecta și mai mult marjele lor de profit deja scăzute și îi va forța să reducă costurile pe plan intern, avertizează economiștii.
Fabrica lui Guo are în jur de 140 de angajați permanent, dar în perioada de vârf din vară ajunge la 200 de angajați. Anul acesta, ea nu se așteaptă să mai aibă nevoie de personal suplimentar.
„Pierderea pieței americane va afecta cu siguranță locurile de muncă ale multor oameni,” a spus Guo. Cererea internă pentru decorațiuni de Crăciun în China este nesemnificativă, a adăugat ea.
„Nu pot fi fabricate în Statele Unite”
Nu va fi ușor să găsești alternative la furnizorii chinezi. Al doilea cel mai mare exportator de decorațiuni de Crăciun către SUA este Cambodgia, care furnizează 5,5% din aceste produse, dar săptămâna trecută Trump a impus un tarif de 49% și asupra importurilor din Cambodgia.
Mutarea producției în SUA – unul dintre obiectivele lui Trump în impunerea de tarife Chinei și altor țări – nu este fezabilă, susține Jami Warner, director executiv al Asociației Americane a Brazilor de Crăciun.
„Nu pot fi fabricate în Statele Unite. Nu există capacități de producție, nici tehnologie, nici forță de muncă".
Warner, care se așteaptă la creșteri semnificative, dar greu de estimat, ale prețurilor, spune că 80% dintre toți brazii de Crăciun din SUA sunt artificiali. Cei pre-iluminați sunt fabricați exclusiv în China.
Ea deplânge faptul că industria sa a devenit o victimă colaterală a unui conflict geopolitic. „Produsele pe care le fabricăm și vindem nu sunt strategice. Nu suntem o amenințare. Suntem o industrie a bucuriei. Vrem să rămânem în această industrie a bucuriei”, a subliniat Warner.