CFR Cluj, convinsă că a dat lovitura cu fotbalistul pe care l-a adus din Turcia

CFR Cluj, convinsă că a dat lovitura cu fotbalistul pe care l-a adus din Turcia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj este convinsă că a dat lovitura cu un transfer pe care l-a făcut în vara lui 2024.

Prin vocea lui Dan Petrescu, antrenorul echipei, CFR Cluj s-a declarat încântată de modul în care joacă unul dintre fotbaliștii săi.

Este vorba despre Meriton Korenica (28 de ani), fotbalist polivalent, care s-a impus în echipa lui Dan Petrescu și l-a cucerit pe antrenor.

„Korenica, când am jucat cu Ballkani, când râdea lumea de mine, toată lumea râdea de noi că am făcut egal cu ei. Spuneam că au jucători extraordinari, au venit în campionatul nostru și au demonstrat. Korenica este un băiat extraordinar, joacă extremă dreapta, stânga, inter, cred că și fundaș, și portar dacă îl întreb”, a declarat Dan Petrescu.

Meriton Korenica a jucat 41 de meciuri (2547 de minute) în toate competițiile sezonului la CFR Cluj, timp în care a marcat de 10 ori și a livrat cinci pase decisive.

El este cotat la 1,4 milioane de euro de către Transfermarkt.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!