Ion Țiriac face o investiție de 100 de milioane de euro în sportul românesc: Planul omului de afaceri

Ion Țiriac face o investiție de 100 de milioane de euro în sportul românesc: Planul omului de afaceri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ion Țiriac a demarat o investiție de 100 de milioane de euro în sportul românesc.

Omul de afaceri construiește un complex sportiv impresionant în apropierea patinoarului pe care îl are în Otopeni.

Astfel, omul de afaceri va inaugura în curând un bazin olimpic de natație, iar apoi va construi o sală de gimnastică, un stadion de atletism și rugby, dar și un complex de tenis.

“În momentul de faţă se lucrează la bazinul olimpic acoperit, care este foarte aproape de patinoar. Vis-a-vis de aceste două facilităţi va fi arena centrală de tenis, de 8-9000 de locuri. Vom construi “Sala Nadia”, un stadion de atletism şi de rugby. Acest complex va fi la cele mai noi cerinţe actuale.

100% pentru sportivi se construiesc. Noi mai avem Complexul Sportiv Pantelimon, unde toţi sportivii loturilor, pe toate categoriile de vârstă, de la juniori până la seniori, se pot antrena oricând acolo.

Este greu de zis termenul final de execuţie. Se construieşte în etape. Într-un scenariu optimist, bazinul va fi gata la finalul acestui an. Apoi ne apucăm de tenis… Sper ca în 2027 să facem turneul de tenis acolo”, a spus Hodor pentru Fanatik.

Din informațiile existente, costurile se ridică la 100 de milioane de euro.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇