Săptămâna aceasta începe campania electorală prezidențială 2.0, al cărei deznodământ îl vom afla în 18 mai, odată cu numele viitorului președinte al României.
Nu intrăm pe această ultimă sută de metri cu multe certitudini, dimpotrivă. Până la aceste prezidențiale, din noiembrie și din mai, turul I era mai degrabă o formalitate, pentru că, de fiecare dată, cu excepția anului 2000, s-au confruntat două blocuri mari, PSD și antiPSD, cu candidați care erau ca și calificați în finală de la început.
De această dată lucrurile sunt cu mult mai complicate, din multe motive.
Cele două blocuri și-au pierdut mult din vigoare, au avut candidați slabi, nereprezentativi, aparatele de partid nu mai au puterea de mobilizare, partidele sunt desprinse de electorat. Ura împotriva lor a generat un al treilea bloc, extrem de puternic, extremist.
În fața lui s-a încercat o unitate ratată, dar nici el nu mai este unit. Voturile sunt fragmentate și calificarea în finală absolut incertă.
La cum arată acum procentele, cu mențiunea că oricând pot apărea modificări spectaculoase, este destul de probabil ca un loc în finala din 18 mai să fie ocupat de George Simion, ca beneficiar al celei mai mari parți din susținerea orfană pentru Călin Georgescu.
Cu excepția unor accidente majore de parcurs, deloc improbabile având în vedere inconsistența personajului, ceea ce îl poate opri pe Simion este Călin Georgescu însuși, mai precis interesul lui de a nu exista un alt lider încoronat al extremiștilor. Am detaliat deja acest aspect.
Pentru celălalt loc se bat, în acest moment, trei candidați cu șanse reale și procente destul apropiate: Crin Antonescu, Nicușor Dan și Victor Ponta. Mai ales primii doi par a fi intrat într-un concurs de trăsnăi colosale, care nu sunt, de fapt, scăpări, ci socoteli.
Cum intrarea în finală se poate juca la câteva procente, așa cum a fost și pe 24 noiembrie, fiecare se străduiește să adune fiecare vot accesibil.
De unde voturi?
Crin Antonescu, fost președinte PNL, liberal până în urmă cu câteva săptămâni, devine nu doar conservator naționalist intens, ci capătă tușe antieuropene și foarte discutabile din perspectiva statului de drept.
Un caz tipic este aprecierea arătată lui Dan Dungaciu, o voce cel puțin eurosceptică, aș zice chiar antieuropeană, dedicat trumpistă, deci antidemocratică în acest moment, antiuncraineană, deci putinistă, potențial candidat la prezidențiale al extremiștilor.
În plus, dl Dungaciu este trimis în judecată de DNA nu pentru vreun denunț obscur, ci în urma unui raport al Curții de Conturi.
Pentru dl Antonescu, Adrian Năstase ar fi fost un bun președinte al României, iar Liviu Dragnea este o victimă politică.
De ce aceste direcții aiuritoare? Pentru că dl Antonescu țintește atât moștenirea lui Călin Georgescu, cât și electoratul PSD, unde are mari pierderi absolut previzibile, cât timp partidul nu consideră că are candidat, deci este cumva liber de „contract” politic.
Dl Antonescu știe că nu are ce câștiga de la electoratul cu principii europene, l-a pierdut încă din 2012 și nu-și bate capul, se pare, să-l ia înapoi, deci se duce după bazinele de voturi accesibile.
Nicușor Dan ne spune că l-ar lua pe Klaus Iohannis consilier, declarație pusă apoi pe seama sosului picant. Eu cred că a fost calculată. Iohannis are încă un nucleu dur de câteva procente de simpatizanți. Sunt puține, dar, la o adică, pot face diferența într-o bătălie strânsă.
Așa cum mesajul implicit de continuitate sigur nu dă rău în anumite instituții pentru unii oameni cărora regimul Iohannis le-a priit.
Remarcăm și rezerva lui Nicușor Dan de a vorbi clar despre dorința de a-l schimba pe Marcel Ciolacu din funcția de premier, deși, paradoxal, susținătorii lui sunt convinși că are deja pregătit decretul de numire în funcție a lui Ilie Bolojan. Mai mult, dl Dan îl avansează ca premier, repetat, pe Cătălin Predoiu, detestat de electoratul lui.
Sunt mesaje clare către electoratul coaliției. Numele lui Predoiu este invocat pentru a lua cât mai mult din PNL, reținerea față de Marcel Ciolacu transmite PSD mesajul că nu are de ce să se teamă, un mesaj care va deveni și mai important dacă Nicușor Dan ajunge în finală, unde electoratul PSD va face diferență.
Victor Ponta are o țintă clară. Să adune pesediști de oriunde îi găsește. Și îi găsește la Călin Georgescu, pierduți de PSD de anul trecut, și cei care nu vor să voteze Antonescu.
Cunoaște partidul, știe pe ce butoane să apese și are avantajul că nu are, deocamdată, nimic de pierdut.
Cu fiecare declarație controversată, Crin Antonescu și Nicușor Dan riscă să piardă din capitalul deja acumulat. Ei merg pe sârmă, mai spun, mai retractează, mai nuanțează cu ochii pe cifre. Ponta nu are ce pierde în această fază. Fiecare votant al lui are opțiunea aceasta fix pentru ce zice și ce face Ponta, cu cât mai apăsat cu atât mai bine.
Marea lui problemă va fi în finală, dacă va ajunge acolo. Cu cât își va pune mai mult această problemă, cu atât mai dificil va fi să-și mențină linia actuală.
Aș mai remarca presiunea neîncetată pe Elena Lasconi să se retragă pentru a nu-l încurca pe Nicușor Dan. Nu înțeleg cu ce-l încurcă, mai precis ce împiedică fiecare simpatizant al dnei Lasconi să se reorienteze spre dl Dan, chiar dacă dna Lasconi va fi pe listă.
Sau electoratul pe care dl Dan nu l-a convins și nu ar reuși să-l convingă ar trebui să-l voteze totuși forțat de lipsa altei variante? Pentru cine mai crede în democrația liberală, aceasta ar trebui să fie o intenție scandaloasă. Dar cine mai crede?