Diana Șoșoacă și-a depus candidatura cu mănuși de box. Spune că i-a scris lui Trump și "pumnul românului va învinge"

Diana Șoșoacă și-a depus candidatura cu mănuși de box. Spune că i-a scris lui Trump și "pumnul românului va învinge"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Diana Șoșoacă și-a depus, joi, candidatura pentru alegerile prezidențiale la Biroul Electoral Central (BEC).

Şefa SOS România a ajuns la sediul BEC purtând o pereche de mănuși de box şi a spus că „pumnul românului va învinge”.

În toamnă nu i s-a permis să candideze, dar acum mai face o încercare. Atunci judecătorii CCR au stabilit că Șoșoacă nu poate, candida deoarece convingerile sale nu sunt compatibile cu valorile democraţiei. Judecătorii au mai spus că dacă Șoșoacă ar deveni președinte ar pune în pericol apartenența României la UE și NATO. Acum, însă, Şoşoacă susţine că nu mai poate fi invalidată candidatura ei: "Nu poți să interzici de două ori același candidat pentru aceleași motive".

La sediul BEC, a fost așteptată de nişte susținători care scandau „Diana președinte!”.

„Sistemul nu este pregătit pentru oameni ca noi. Sistemul nu este pregătit pentru oameni care nu cedează. Sistemul nu este pregătit pentru oameni care nu se vând. Sistemul nu este pregătit pentru profesioniști. Sistemul nu este pregătit pentru cei care știu carte, care știu drept. Sistemul nu este obișnuit cu eroi. Sistemul nu este obișnuit să se lupte împotriva lui până la capăt”, a declarat Şoşoacă, citată de Mediafax.

Șoșoaca candidatura box
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Dacă nu voi fi lăsată să candidez, praful și pulberea se va alege de sistemul lor juridic”, a adăugat Șoșoacă. Ea a lansat, de asemenea, atacuri la adresa lui Călin Georgescu, pe care l-a acuzat, din nou, că a împărțit țara în două.

"Pumnul românului va învinge"

Şoşoacă s-a prezentat la sediul BEC cu o pereche de mănuși de box, dar a fost rugată să și le scoată la intrarea în sediu.

Ulterior, le-a purtat din nou, după depunerea candidaturii. „Knock-out trebuie să îi facem”, a spus șefa SOS România.

”Sper din suflet ca preşedintă de onoare a Ligii Profesioniste de Box Ringul că vom avea parte de fair-play. Înţelegi, sistemule, ce este fair-play? Eu nu am venit să lovesc pe nimeni, am venit să vă spun că pumnul românului va învinge. Pumnul lui Dumnezeu, feriţi-vă de pumnul lui Dumnezeu. Dumnezeu când dă, ia tot. Vreau fair-play.

Dacă este să pierdem sau să câştigăm, să pierdem sau să câştigăm pe drept într-o competiţie egală, nu cu furt al sistemului, nu cu STS, nu cu bani plătiţi pentru voturi. Nu cu furt de voturi şi date la PSD, PNL şi AUR. Nu cu tot felul de comete şi guru care vin şi distrug suveranismul românesc”, a mai transmis Diana Şoşoacă, citată de News.ro. 

”Avem dosarul depus care este în regulă. (...) De la BEC ni s-a spus că este cel mai complet şi cel mai original dosar cu semnături adevărate”, a afirmat Diana Şoşoacă, la ieşirea din sediul Biroului Electoral Central. 

Ea a precizat că ordinul este să îi fie respinsă candidatura. 

”Am depus o cerere la BEC pentru a fi primită în cadrul şedinţei în care se va analiza dosarul meu pentru că ordinul este să fiu respinsă. Nu se poate judeca şi respinge un om de două ori pentru aceleaşi fapte. Am dreptul să mă apăr în faţa oricărei instituţii. Este un drept fundamental, universal. Am cerut să fiu prezentă, parlamentarii au cerut să fie prezenţi pentru a putea să ne formulăm apărări, nu să fim efectiv şterşi sau acuzaţi fără să ne putem formula vreo apărare”, a afirmat Diana Şoşoacă.

Şoşoacă i-a scris lui Trump

Ea a mai anunţat că i-a scris preşedintelui SUA, Donald Trump, despre situaţia din România. 

”I-am scris preşedintelui Trump şi să vedem care va fi reacţia acestuia despre ceea ce s-a întâmplat în România. Pentru că indiferent dacă susţin eu sau nu susţin un contracandidat, nimeni nu trebuie să aibă parte de tratamentul pe care l-am avut eu, nici măcar Georgescu, cu toate mizeriile lui. Atâta timp cât nu este condamnat penal şi nu are o interdicţie legală judecătorească de a candida, omul poate candida”, a afirmat Diana Şoşoacă, citată de News.ro.

Ea a adăugat că le-a trimis scrisori similare vicepreşedintelui SUA, JD Vance şi lui Elon Musk şi a menţionat că este invitată la Mar-a-Lago peste o lună. 

La final, Diana Şoşoacă i-a îndemnat pe cei prezenţi să rostească rugăciunea ”Tatăl nostru”.

"Ei nu mai au voie să mă interzică"

Diana Șoșoacă susţine că Biroul Electoral Central și Curtea Constituțională nu mai pot să îi respingă candidatura pentru aceleași motive din octombrie 2024.

"Din punct de vedere legal, după ce am analizat toată situația cu juriștii noștri, ei nu mai au voie să mă interzică, pentru că nu poți să interzici de două ori același candidat pentru aceleași motive, nu poți să fii judecat de două ori pentru aceeași faptă. Atenție!

Deci CCR și BEC nu mai au dreptul să îmi anuleze candidatura pe motivul Hotărârii numărul 2 din 5 octombrie 2024. Este un principiu de drept care funcționează la nivel internațional, nu poți fi judecat și condamnat de două ori pentru aceeași faptă", a explicat Şoşoacă, citată de Agerpres.

Până miercuri, BEC a validat candidaturile depuse de Nicușor Dan (independent) și de Crin Antonescu (Alianța 'România Înainte').

Joi, la ora 15:00, șefa USR, Elena Lasconi urmează să-și depună, la rândul său, candidatura la prezidențiale.

Ultimul termen pentru depunerea candidaturilor este 15 martie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇