Senatul american a aprobat miercuri, fără surprize, desemnarea în funcția de procuror general adjunct a unuia dintre avocații personali ai lui Donald Trump, Todd Blanche, încheind trecerea sub controlul președintelui american a acestui minister strategic.
Numirea lui Todd Blanche, care a participat la apărarea lui Donald Trump atât în cele două proceduri penale federale împotriva lui, cât și în procesul de la New York, unde a fost condamnat pentru „fals contabil agravat” în cazul Stormy Daniels, a fost aprobată cu 52 de voturi la 46, relatează AFP.
El se alătură altor doi avocați ai lui Donald Trump, Emil Bove, care a fost până în prezent procuror general adjunct interimar, și John Sauer, consilierul juridic al administrației Trump.
În această calitate, Bove a ordonat direct în februarie încetarea urmăririi penale pentru corupție împotriva primarului New Yorkului Eric Adams, pe motiv că îl împiedică „să-și dedice toată atenția și resursele luptei împotriva imigrației ilegale și a criminalității”, calul de bătaie al noii administrații.
Această intervenție a declanșat un val de demisii din partea procurorilor federali din New York și Washington.
Procurorul general Pam Bondi a participat la apărarea lui Donald Trump în timpul procesului său de demitere din Senat în 2020.
De la intrarea în funcție a noii administrații republicane pe 20 ianuarie, numeroși responsabili ai Departamentului de Justiție și ai FBI, poliția federală americană, au fost concediați sau forțați să plece.