După ce Donald Trump a luat decizia să stopeze sprijinul militar pentru Ucraina, o întrebare pusă frecvent a fost cât va rezista această țară agresiunii ruse în noile condiții.
Răspunsul e greu de dat pentru că depinde de zeci de necunoscute politice, militare și economice.
Să amintim că, în urmă cu trei ani, atunci când Vladimir Putin a luat decizia să invadeze Ucraina, chiar și cei mai optimiști experți militari spuneau că forțele Kievului se vor prăbuși în maximum trei luni.
S-au scris zeci de studii în care se comparau datele despre „marea armată a Rusiei” și slaba dotare militară a Ucrainei. Și ce s-a întâmplat? Kievul rezistă și azi, provocând o uriașă surpriză strategică și schimbând din temelii modul în care se poartă războaiele moderne.
Într-adevăr, stoparea sprijinului american e un eveniment semnificativ. Apărarea orașelor și a infrastructurii critice depinde de sistemele Patriot. Lipsa proiectilelor pentru aceste sisteme va deschide din nou calea rachetelor Rusiei către Kiev și alte orașe mari.
Scenariul de bază este menținerea pozițiilor și crearea condițiilor pentru o diplomație adecvată în vederea încheierii cât mai rapide a acestui război cu o pace justă. Avem nevoie de pace, de o pace adevărată și onestă – nu de război fără sfârșit. Iar garanțiile de securitate sunt esențiale.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, 4 martie 2025
Există discuții să fie înlocuite cu NASAMS, un sistem defensiv asemănător, realizat printr-o colaborare norvegiano-americană.
Problema e că proiectilele acestui sistem sunt produse de compania din SUA, iar interdicția impusă de Trump poate afecta grav apărarea antiaeriană a Ucrainei.
În acest moment, în țara vecină sunt operaționale cinci baterii Patriot și 12 NASAMS.
O altă problemă e legată de blindatele motorizate, cele americane sunt extrem de performante, rezistente și ușor de întreținut, cele produse de state din Uniunea Europeană sunt modele diferite, cu caracteristici diferite, mai greu de întreținut și în cantități insuficiente.
În acest moment, producem o treime din armele de care avem nevoie. Obiectivul nostru e să ajungem la 50%.
Denis Șmihal, prim-ministru Ucraina
De asemenea, mai există un domeniu important în care SUA aveau un rol major, cel al informațiilor militare oferite Ucrainei. Nu se știe dacă acest sprijin a fost de asemenea stopat prin ordinul de la Casa Albă sau el continuă, chiar și într-o formă mascată sau prin intermediari.
Democrația din SUA are multe paliere și e greu, la numai 6 săptămâni de la instalarea noii administrații, să se înțeleagă ce se întâmplă în agenții ca CIA și FBI, ale căror conduceri au fost schimbate și înlocuite cu unele loiale lui Donald Trump.
Aceste instituții critice pentru statul american, inclusiv Pentagonul, au numeroase straturi de comandă, control și comunicare, iar modul în care reacționează implică o anume inerție dacă nu chiar o remodelare a deciziilor venite dinspre liderii politici.
Ucraina poate rezista până la sfârșitul anului
Dacă vorbim de prima linie a frontului, „abordarea actuală a Ucrainei în ceea ce privește operațiunile defensive combină minele, dronele de atac și salvele clasice de artilerie pentru a ține forțele ruse la o distanță de până la 30 de kilometri. Majoritatea victimelor în rândul forțelor Rusiei sunt, acum, provocate de mine și drone produse în Ucraina”, explică Michael Kofman, expert militar, Carnegie Endowment.
„Loviturile tradiționale de artilerie sunt mai puțin relevante în acest moment, existând o paritate relativă între cele două părți. Bazându-se pe proiectilele livrate recent de SUA în ultimele luni, care au anticipat livrările, europenii ar putea susține Ucraina până la sfârșitul acestui an”, a mai spus Michael Kofman.
Principalul efect al stopării ajutorului militar către Kiev e acela că negocierile de pace au fost compromise, Donald Trump recunoscând indirect că nu are sau nu vrea să folosească nicio pârghie politică asupra lui Vladimir Putin.
Suspendarea asistenței americane pentru Ucraina este o evoluție nefericită și importantă, dar este posibil să nu aibă un impact imediat. Ucraina este mult mai puțin dependentă de SUA pentru nevoile zilnice de pe câmpul de luptă în 2025 decât a fost în perioadele anterioare ale războiului.
Michael Kofman, expert militar
De asemenea, se știu foarte puține lucruri despre Rusia. Semnalele venite de la Kremlin sunt ambigue și n-au susținut niciun moment abordarea lui Donald Trump, care se lăuda că va aduce rapid o încetare a focului.
Pentru Putin războiul nu se poate încheia decât într-un singur mod - capitularea Ucrainei, orice altă situație ar însemna pentru el un imens eșec politic care îi va amenința poziția.
Chiar dacă are pierderi uriașe, președintele Rusiei va fi dispus să lupte pentru a-și păstra autoritatea și controlul asupra cetățenilor, reprimând orice formă de opoziție.
Cucerirea Ucrainei ar reprezenta singura modalitate prin care Putin se poate prezenta ca un lider victorios în fața rușilor și își poate menține influența politică pentru o anumită perioadă. După care va avea nevoie de un nou război.
Europa, 800 de miliarde de euro pentru apărare
Criza de la Casa Albă, atunci când Trump și Vance l-au atacat pe Zelenski, deși „un mare spectacol de televiziune”, cum i-a zis președintele american, l-a neliniștit pe liderul rus din cauza rapidității cu care Uniunea Europeană și Marea Britanie au reacționat, încercând să suplinească ieșirea din scenă a SUA.

„Prima parte a planului ReArm Europe este de a elibera utilizarea fondurilor publice în domeniul apărării la nivel național. Statele membre sunt pregătite să investească mai mult în propria lor securitate dacă dispun de spațiul fiscal necesar. Iar noi trebuie să le permitem să facă acest lucru. Acesta este motivul pentru care vom propune în scurt timp activarea clauzei naționale de exceptare din Pactul de stabilitate și creștere. Aceasta va permite statelor membre să își majoreze semnificativ cheltuielile de apărare fără a declanșa procedura de deficit excesiv”, a anunțat Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.
Liderii Uniunii au propus un mecanism prin care statele pot folosi fonduri suplimentare pentru apărare de 650 de miliarde de euro în următorii patru ani și crearea unui instrument financiar prin care Comisia Europeană va oferi împrumuturi de 150 de miliarde de dolari statelor membre pentru investiții în domeniul apărării.
În 2024, bugetul militar al Rusiei a fost de 100 de miliarde de dolari, cel al Uniunii Europene de 343 de miliarde de dolari, iar cel al Marii Britanii de 70 de miliarde de dolari.
Strategia americană n-a funcționat
Donald Trump, un apropiat al Rusiei încă din primul mandat, a provocat criza diplomatică de la Casa Albă, sperând să realizeze o fisură în susținerea internațională a lui Zelenski, dar să găsească și un vinovat pentru eșecul de a realiza o încetare a focului.

Dar strategia Trump-Vance n-a funcționat. A provocat o criză majoră în interiorul Partidului Republican, o reacție rapidă din partea Europei și o diminuare a influenței globale a SUA, a cărei administrație susține un stat agresor.
Ucraina poate rezista cel puțin trei luni fără sprijinul militar american, susțin cei mai pesimiști experți, iar întrebarea corectă care se pune acum e dacă Uniunea Europeană și Marea Britanie pot construi rapid o coaliție internațională cu ajutorul căreia să înlocuiască efortul SUA.
Primii pași au fost făcuți, iar de răspunsul la această întrebare va depinde cu adevărat pacea. Fără a-i opune lui Putin o forță de reacție substanțială și oferirea unor garanții consistente de securitate, nu va exista nicio încheiere a războiului.