SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Sunt oprite inclusiv echipamentele care se află în tranzit - presă. CNN: Trump așteaptă scuze

SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Sunt oprite inclusiv echipamentele care se află în tranzit - presă. CNN: Trump așteaptă scuze
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Statele Unite suspendă ajutorul militar acordat Ucrainei la câteva zile după discuția tensionată care a avut loc între preşedintele american Donald Trump și preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în Biroul Oval.

Informația a fost confirmată, luni, de un oficial al Casei Albe pentru Reuters.

Oficialul a declarat că SUA vor face o pauză şi revizuiesc ajutorul pentru a se asigura că acesta contribuie la o soluţie în problema ucraineană.

Pauza va dura până când preşedintele Donald Trump stabileşte că liderii ţării demonstrează un angajament de bună-credinţă faţă de pace, au relatat Bloomberg şi Fox News.

„Aceasta nu este încetarea permanentă a ajutorului, este o pauză”, a subliniat un oficial al administraţiei Trump, citat de Fox News.

Bloomberg a relatat, la rândul său, că toate echipamentele militare americane care nu se află în prezent în Ucraina vor fi oprite, inclusiv armele aflate în tranzit pe avioane şi nave sau care aşteaptă în zonele de tranzit din Polonia.

Potrivit sursei, Trump i-a ordonat secretarului Apărării, Pete Hegseth, să pună în aplicare această decizie de suspendare.

Informaţiile vin la doar câteva ore după ce Trump dădea asigurări reporterilor la Casa Albă că nu a discutat despre suspendarea ajutorului militar pentru Ucraina. El adăugase însă că Zelenski „ar trebui să aprecieze mai mult” sprijinul Washingtonului.

După aproape trei ani de război, Washingtonul a acordat miliarde de dolari în ajutor pentru Ucraina.

Potrivit CNN, Casa Albă a luat decizia de a întrerupe ajutorul militar acordat Ucrainei, în timp ce Trump şi consilierii săi aşteaptă ca Zelenski să-şi asume - eventual sub forma unor scuze publice - responsabilitatea pentru incidentul de vineri din Biroul Oval, înainte de a merge mai departe cu acordul privind mineralele sau cu o discuţie privind continuarea ajutorului extern.

Decizia de a opri ajutorul a fost luată luni seara, a declarat o sursă pentru CNN, şi este o strategie de presiune asupra Ucrainei.

Secretarul de Stat Marco Rubio este unul dintre oficialii care au solicitat public ca Zelenski să prezinte scuze pentru ceea ce s-a întâmplat vineri, în timp ce influentul senator republican Lindsey Graham, altfel un susţinător al Ucrainei, a declarat chiar că Zelenski ar trebui să-şi dea demisia.

Rubio: SUA vor să îi aducă pe ruşi la masa negocierilor

Primul comentariu public despre decizia de suspendare din partea administrației Trump a venit de la secretarul de Stat, Marco Rubio. El a spus că, astfel, SUA vor să îi aducă pe ruşi la masa negocierilor, relatează BBC.

„Preşedintele Trump este singurul lider din lume în acest moment care are măcar o şansă de a pune capăt războiului din Ucraina într-un mod durabil şi de durată”.

„Vrem să îi aducem pe ruşi la masa negocierilor. Vrem să analizăm dacă pacea este posibilă”.

Zelenski: Ucraina se bazează pe SUA

Într-o postare pe X, președintele ucrainean susține că Ucraina se bazează pe sprijinul SUA pentru pace și că se străduiește ca prin diplomație să pună capăt cât mai repede acestui război, răspunzând practic favorabil la două dintre acuzațiile venite de la Trump.

Totuși, el subliniază în acest mesaj că, în continuare, Ucraina vrea garanții de securitate și o pace reală.

„Ucraina contează pe sprijinul Statelor Unite în eforturile sale de a instaura pacea. Ne continuăm activitatea cu partenerii noştri. Am purtat deja discuţii, iar alţi paşi urmează să vină în curând”, a scris Zelenski.

El a subliniat că Ucraina se străduieşte să îşi facă „diplomaţia cu adevărat substanţială pentru a pune capăt acestui război cât mai curând posibil”.

Însă, spune liderul ucrainean, Ucraina caută o pace reală, deoarece nimeni nu o doreşte mai mult decât poporul ucrainean, ale cărui oraşe şi sate sunt distruse şi ale cărui vieţi sunt pierdute.

„Trebuie să oprim războiul şi să garantăm securitatea”, a adăugat el.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇