Cagliari, cu Florinel Coman și Răzvan Marin pe teren doar în ultimele 30 de minute, a fost învinsă în deplasarea de la Bologna, în runda curentă din Serie A, scor 1-2.
Atât Coman, cât și Marin, au intrat pe teren în minutul 67 al meciului Bologna – Cagliari 2-1, din runda cu numărul 27 din Serie A.
Formația sardă a deschis scorul prin Picolli în minutul 22, dar Bologna a întors prin reușitele lui Orsolini, o dublă, unul din goluri fiind semnat din penalti.
Antrenorul Davide Nicola i-a trimis pe teren pe Coman și Marin în a doua repriză, însă cei doi internaționali români nu au reușit să schimbe soarta partidei în favoarea echipei lor.
Presa italiană nu a fost indulgentă cu Florinel Coman după meciul Bologna - Cagliari. Evoluția sa a fost considerată una ștearsă, jucătorul atingând mingea de doar 11 ori. Cunoscutul portal Sofascore i-a acordat nota 6,50, în timp ce Răzvan Marin a primit 6,90. Cel mai bun jucător al lui Cagliari a fost Piccoli, cu 7,2, iar Zortea a avut cea mai mică notă, 6,0. Orsolini, cu un calificativ de 8,6, a fost desemnat omul meciului.
Jurnaliștii din Italia l-au criticat pe Coman pentru prestația sa: „A intrat tensionat și nu a făcut altceva decât să piardă mingi și să comită faulturi inutile”, au scris cei de la cagliarinews24.com. Tuttocagliari.net a remarcat, de asemenea, dificultățile întâmpinate de jucătorul român pe teren.
În urma acestui rezultat, Bologna a urcat pe locul 6, cu 47 de puncte, iar Cagliari se află pe 15, cu 25 de puncte, la 3 lungimi de ”zona roșie”.
D.A.