FCSB pregătește un transfer neașteptat.
Prin vocea lui Gigi Becali, patronul echipei, FCSB a făcut anunțul după victoria din derby-ul cu Dinamo, 2-1 pe Arena Națională, în Superliga.
Becali a anunțat că își mai dorește încă un atacant, chiar dacă îl are pe Daniel Bîrligea și pe recent transferatul Jordan Gele, care a decis derby-ul contra rivalei din București.
"Aș mai vrea unul, dar nu ai pe cine să scoți. Mai vreau un atacant. Mai trebuie un atacant. Nu, nu (n.r. - L-ați ochit?).
A fost așa, am vorbit cu Meme… Să vedem", a declarat Gigi Becali, la Fanatik Superliga.
FCSB i-a transferat, în această iarnă, pe Juri Cisotti (Oțelul), Lukas Zima (Petrolul), Alexandru Stoian și Ionuț Cercel (ambii Farul), Andrei Gheorghiță (Poli Iași) și Jordan Gele (Unirea Slobozia).