Emisarul Casei Albe pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a declarat că va călători în Arabia Saudită mai târziu în cursul zilei deduminică, împreună cu consilierul pentru securitate națională Mike Waltz pentru discuții despre cum să pună capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
Declarațiile sale pentru Fox News au fost prima confirmare oficială că discuțiile vor avea loc, relatează Reuters, citată de Agerpres.
„Plec în seara asta”, a spus Witkoff despre deplasare într-un interviu pentru Fox News. „Voi călători acolo cu consilierul pentru securitate națională și vom avea întâlniri conform instrucțiunilor președintelui și să sperăm că vom face progrese foarte bune”, a adăugat el.
Discuțiile din Arabia Saudită vor fi printre primele la nivel înalt între oficiali ruși și americani organizate în ultimii ani și sunt menite să pregătească o întâlnire între președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin.
Conducerea Ucrainei și oficiali din alte țări europene și-au exprimat public frustrarea că oficialii americani i-au exclus prin unele negocieri pe care le-au avut cu partea rusă. Oficialii ucraineni au declarat că nu au fost invitați la întâlnirea din Arabia Saudită și că nu vor fi legați de niciun acord care ar rezulta dintr-un dialog desfășurat în regatul saudit.
Witkoff a respins ideea că ucrainenii au fost excluși din discuțiile cu rușii. În interviul pentru Fox, el a menționat că oficialii ucraineni s-au întâlnit cu mai mulți oficiali americani de rang înalt în timpul Conferinței de Securitate de la Munchen din weekend, deși nu a afirmat că ucrainenii sunt bineveniți în Arabia Saudită.
„Nu cred că este vorba despre excluderea nimănui”, a spus Witkoff. „De fapt, este vorba despre includerea tuturor”, a spus emisarul Casei Albe pentru Orientul Mijlociu.
Situația s-a precipitat în weekend
Evoluții rapide și neașteptate au avut loc în acest weekend în legătură cu negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina.
La Conferința de Securitate de la Munchen, trimisul special al lui Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, a anunțat că SUA nu iau în calcul ca aliații europeni să se afle la masa negocierilor, dar a dat asigurări că interesele acestora vor fi luate în calcul în stabilirea acordului final.
„Nu vrem să intrăm într-o dezbatere amplă cu un grup prea mare”, a spus Kellogg.
De asemenea, el a spus că un plan de pace între Rusia și Ucraina ar putea fi finalizat în câteva zile sau săptămâni, în funcție de „timpul lui Trump”, făcând referire la stilul decizional rapid al preşedintelui SUA.
În paralel, Donald Trump încearcă să preia controlul a 50% din mineralele rare din Ucraina, dar sâmbătă, președintele Volodimir Zelenski a blocat acordul pentru minerale rare cu SUA și l-a invitat pe Kellogg pe front.
Motivul pentru care Zelenski a cerut miniștrilor săi să nu semneze acordul cu SUA pentru mineralele rare este că la acest moment, acesta nu asigură protecția necesară și o garanție de securitate pentru Ucraina.
Sâmbătă, la finalul unei zile extrem de tensionate, s-a aflat că oficiali de rang înalt ai administraţiei Trump se vor deplasa în Arabia Saudită pentru a începe discuţii de pace cu negociatorii ruşi şi ucraineni.
Nu există planuri ca reprezentanţi ai altor puteri europene majore să participe la discuţii. Întâlnirea ar putea marca un moment important în încercarea lui Trump de a obţine un proces de pace şi ar marca, de asemenea, prima întâlnire importantă a reprezentanţilor ruşi şi ucraineni de la începutul războiului în 2022.
În replică la toate aceste evoluții, președintele francez Emmanuel Macron a convocat unii lideri europeni la o reuniune luni la Paris.
Şase diplomaţi europeni au confirmat că invitaţiile au fost trimise cel puţin către Marea Britanie, Germania, Polonia, Italia, Danemarca - care va reprezenta ţările baltice şi scandinave -, conducerea Uniunii Europene şi secretarul general al NATO.
Cancelarul german Olaf Scholz va participa la summit, au declarat surse guvernamentale de la Berlin, la fel şi premierul polonez Donald Tusk, a precizat un membru al Senatului polonez
În cadrul reuniunii, se vor discuta eforturile SUA de a exclude liderii europeni de la negocierile de pace, poziţia pe care Europa ar trebui să o adopte cu privire la viitoarea aderare a Ucrainei la NATO şi modul în care Ucrainei i se pot oferi garanţii de securitate, fie prin intermediul NATO, fie prin intermediul unei forţe europene.
Rapiditatea cu care Macron a încercat să unească liderii europeni în spatele unui răspuns comun arată amploarea anxietăţii din Europa cu privire la eforturile SUA de a controla procesul şi de a exclude guvernele europene de la orice negocieri detaliate între SUA şi Rusia, notează The Guardian.
Perspectiva implicării lui Starmer evidenţiază, de asemenea, modul în care prim-ministrul britanic este atras într-un răspuns european, în ciuda faptului că Regatul Unit a părăsit UE.