Germania: Atacul cu mașină din Munchen, intenționat și motivat religios

Germania: Atacul cu mașină din Munchen, intenționat și motivat religios
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Procurorii federali germani au preluat vineri ancheta atacului din München, în care 39 de persoane, inclusiv un copil mic, au fost rănite. Aceștia consideră că atacul cu mașina asupra mulțimii a avut motivație religioasă și a urmărit subminarea ordinii democratice din Germania.

Suspectul Farhad Noori, în vârstă de 24 de ani, a recunoscut că a intrat intenționat cu mașina în manifestanți, a spus Gabriele Tilmann, procuror-șef în München, citat de Reuters.

După incident, tânărul afgan a strigat „Allahu akbar" și s-a rugat în fața polițiștilor care au tras asupra mașinii fără să-l nimerească.

Deși există suspiciuni privind motivația islamistă, anchetatorii nu au găsit dovezi că Noori ar fi afiliat vreunei organizații teroriste. El se afla legal în Germania din 2016, când a sosit ca minor neînsoțit, și lucra ca detectiv într-un magazin.

Pe rețelele sociale, suspectul se prezenta ca bodybuilder și posta conținut religios.

Christian Huber, șeful adjunct al poliției, a corectat informațiile inițiale și a precizat că suspectul nu avea condamnări anterioare și nu trebuia expulzat, așa cum s-a afirmat inițial în „haosul primelor ore".

Incidentul a readus în prim plan tema securității înaintea alegerilor federale din 23 februarie.

Friedrich Merz, candidatul conservator la funcția de cancelar, promite că va face din securitate principala sa prioritate, în timp ce AfD, partidul de extremă dreaptă aflat pe locul doi în sondaje, a pus accent pe statutul legal al suspectului în Germania.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇