Una dintre practicile din interiorul nomenclaturii era să scapi de câte unul sau altul nu prin pedeapsă, ci prin promovare. Obicei reluat recent, de care a beneficiat Gabriela Firea, trimisă în Parlamentul European pentru neutralizare.
În cazul acesteia din urmă, viciul este acela al sinecurizării a tot ceea ce se poate, în așa fel încât sistemul de dependențe și recompense să funcționeze ermetic. Nu capeți o sinecură dacă nu ai adus beneficii partidului sau dacă nu accepți târgul sinecură contra non-disidență.
În cazul Călin Georgescu, promovarea are aceeași miză – scapi de el făcându-i culoar și lăsând să dospească platforma care capitalizează frustrările și resentimentele sociale, dar cu o etapă suplimentară: la final, când CG va cădea, ești pregătit să-i ocupi locul pe culoarul populist.
O strategie aproape de supraviețuire pentru un PSD blocat în status quo ca într-o capcană și nevoit să strângă rândurile în jurul unui președinte și prim-ministru care, istoric, nici măcar în finala prezidențială nu a reușit să ridice partidul, cu probleme imense de corectitudine, cel puțin, în cazul Nordis.
Aparent fără legătură cu periplul mistic revizionist al lui Călin Georgescu, congresul social-democraților de validare a candidaturii lui Crin Antonescu a stat, ideologic paradoxal, sub acest viraj spre neo-conservatorism, cu mesaje despre familia tradițională, care e musai să aibă un bărbat și o femeie în componență.
I s-a alăturat patriotismul energetic al ministrului liberal Burduja, în încercarea de a ocupa un loc în trenul trumpist care ia viteză mai mare în partea aceasta de lume. Doar că între cele două adjudecări neo-conservatoare și naționaliste și culoarul hiperbolizat al lui Călin Georgescu, auto-intitulat, pe modelul republicilor separatiste, președinte ales, există o punte pe care tocmai politicienii de la putere o ridică.
Culoarul populist, de care acum profită și Rusia, și retrograzii care de câteva decenii ocupă subteranele puterii în România, este cea mai bună carte pe care o pot juca cei doi candidați păstoriți într-un fel sau altul de regim: Crin Antonescu și Victor Ponta.
În această logică, cu cât se lărgește acest culoar, cu atât mai simplu va fi să-ți urci candidații pe val. Este singurul scenariu în care politicile economice cu efecte dezastruoase ale guvernelor Ciolacu și costurile de imagine din dosarul Nordis pot fi speculate ca profit, nu ca pierdere, pentru că ele alimentează nemulțumirile și mai ales polarizarea socială. Din răul făcut societății, iese un bine pentru partid și oamenii lui.
De altfel, este puțin probabil ca Georgescu să fie lăsat să intre într-o altă cursă prezidențială, date fiind declarațiile pronunțat revizioniste, pro-putiniste și izolaționiste, corelate cu precedentul Șoșoacă, dar nici să fie scos prea repede de pe agendă nu e oportun.
Rostul lui e să canalizeze chiar și cele mai nerezonabile frustrări sociale, încât polul populist să fie hiperbolizat prin raport cu cel liberal clasic. Rețeta lui Donald Trump de campanie ca reality show are o copie românească. E caricaturală, dar zgomotul e destul de eficient.