Ce trebuie să știi înainte de o operație estetică

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
philippe-spitalier-Bo-I5lZ6w1Q-unsplash-1

Foto: Unsplash

Operațiile estetice reprezintă o schimbare la care multe persoane apelează pentru a-și îmbunătăți aspectul fizic, a crește nivelul de încredere în sine sau pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții. Cu toate acestea, atunci când decideți să treceți printr-o operație este important să aveți informații complete despre ceea ce urmează să faceți și mai ales de ce.

Înțelegeți obiectivele și motivațiile personale

Înainte de a vă programa pentru o operație estetică este important să înțelegeți obiectivele și motivațiile personale. De exemplu, atunci când vă doriți un implant mamar este important să înțelegeți care vă sunt obiectivele, dar și să aveți așteptări realiste asupra rezultatului pe care vi-l doriți. Puteți discuta aceste obiective împreună cu medicul care urmează să efectueze operația și să înțelegeți foarte clar care sunt riscurile la care vă supuneți și ce rezultate puteți avea.

Discutați cu medicul despre stilul de viață și istoricul medical

Anumite intervenții chirurgicale, cum ar fi liposcutia abdominala, pot fi puternic influențate de stilul de viață dinainte de intervenție, dar și după. Înainte de a decide dacă vă calificați pentru această intervenție, medicul vă va analiza cu atenție istoricul medical pentru a înțelege dacă veți putea parcurge cu succes etapele intervenției. De asemenea, în funcție de istoricul medical și stilul de viață pe care le aveți, medicul vă poate prescrie anumite medicamente care vă vor ajuta în procesul de recuperare. 

Informați-vă despre perioada de recuperare

Recuperarea este crucială în orice intervenție estetică. Acest proces influențează rezultatele pe care le puteți obține în urma acestei operații. Astfel, dacă veți trece printr-o operație de marire fese cu grasime proprie, medicul vă va spune care sunt etapele de parcurs pentru recuperare, modul în care să vă aranjați spațiul pentru recuperare, dar și modul în care să vă îngrijiți cicatricea. Indiferent de intervenția estetică aleasă, este important să aveți răbdare în recuperare, deoarece rezultatele nu apar imediat.

Discutați despre riscurile și complicațiile posibile

Toate operațiile estetice vin „la pachet” cu un anumit nivel de risc și complicații. Toate acestea sunt influențate, pe de-o parte, de stilul de viață și istoricul medical pe care le aveți, dar și de conduita pe care o veți urma postoperator. Astfel, pentru a vă asigura că veți avea o etapă de recuperare cât mai eficientă și scurtă posibil, este important să discutați cu medicul despre acest aspect și despre modul în care vă puteți proteja. Așadar, medicul vă va oferi detalii despre modul în care să vă îngrijiți cicatricea și rutina de igienă, dar și despre posibilele reacții adverse la anestezie și medicație. 

Pregătiți-vă pentru o perioadă de recuperare mai lungă

Deși în cazul anumitor intervenții estetice recuperarea este mai rapidă, în alte situații recuperarea poate fi mai lungă. Așadar, este important să discutați cu medicul despre acest aspect și să-i respectați recomandările. În anumite cazuri poate fi nevoie să faceți schimbări în stilul de viață, cum ar fi dieta sau frecvența exercițiilor. În alte cazuri poate fi nevoie de o îngrijire mai riguroasă a pielii și de anumite tratamente cosmetice.

În concluzie, succesul oricărei intervenții estetice depinde de cât de bine respectați recomandările medicului. Cu cât le urmați mai atent, cu atât recuperarea va fi mai rapidă. De asemenea, este important să aveți obiective și așteptări realiste în ceea ce privește orice intervenție estetică.