Fotbalistul care a cerut să plece de la FCSB poate ajunge la o altă echipă din Superliga.
Este vorba despre Alexandru Musi (20 de ani), unul dintre jucătorii cu care FCSB îndeplinește regula U21 impusă de FRF.
Musi a cerut în mai multe rânduri să plece de la FCSB după ce și-a pierdut postul de titular, așa cum a dezvăluit conducerea "roș-albaștrilor", iar gsp.ro anunță că este dorit de Poli Iași, în Superliga. Musi este dorit de echipa din Copou în contextul în care FCSB l-a transferat pe Andrei Gheorghiță (22 de ani).
Poli Iași are nevoie de un jucător care să o ajute să bifeze cu succes regula U21.
Alexandru Musi a revenit la FCSB, în vara lui 2024, după un împrumut la Petrolul. El a mai jucat la Poli Iași timp de șase luni în 2023, în Liga 2.
Musi a strâns 23 meciuri (970 de minute) în toate competițiile sezonului la FCSB, timp în care a marcat de trei ori și a livrat o pasă de gol.