Aflată în căutarea unui atacant, FCSB se pregătește să efectueze un transfer neașteptat.
Roș-albaștrii doresc să îl aducă pe atacantul bosniac Elvir Koljic de la Universitatea Craiova, conform jurnalistului Decebal Rădulescu de la Digi Sport.
Conform sursei citate, conducerea FCSB s-a interesat de condițiile în care îl poate aduce pe Koljic.
Atacantul în vârstă de 29 de ani a disputat 22 de meciuri în acest sezon pentru Universitatea Craiova și a dat 4 goluri.
El a avut evoluții excelente la începutul aventurii la Universitatea Craiova, însă accidentările repetate l-au tras în jos.
Koljic este cotat în acest moment la 800 de mii de euro de Transfermarkt, dar contractul său expiră în vară.