FCSB are o certitudine înaintea întâlnirii cu PAOK Salonic, dubla din play-off-ul de calificare în optimile de finală din Europa League.
Prin vocea lui Gigi Becali, omul de afaceri care controlează echipa, FCSB a anunțat că „o să fie tribunele pline” pe Arena Națională și că „putem să-i batem”.
"Eu cu PAOK Salonic voiam. Să vă spun de ce? O să fie tribunele pline că o să îl avem pe Răzvan Lucescu, este nume. Deci 1 milion de euro biletele. Pac-pac… Jucăm acolo, i-am bătut, putem să îi mai batem", a declarat Gigi Becali, la Fanatik Superliga.
FCSB a picat, la tragerea la sorți organizată de UEFA, cu PAOK Salonic în play-off-ul pentru calificarea în optimile Europa League. Meciurile se dispută pe 13 februarie (Salonic), respectiv 20 februarie (București).
FCSB a fost învinsă, joi, de Manchester United în Europa League, scor 2-0 pe Arena Națională, după golurile marcate de Diogo Dalot și Kobie Mainoo.