Ianis Hagi (26 de ani) a jucat 76 de minute în meciul pe care Rangers l-a câștigat cu St. Johnstone, 3-1, în etapa a 23-a a primei ligi scoțiene.
Mijlocașul român și-a revenit rapid după accidentarea din etapa trecută cu Dundee, când a fost scos la pauză. Iar acum a putut intra titular, după decizia belgianului Philippe Clement.
Rangers s-a impus clar acasă pe Ibrox cu St. Johnstone, dar Hagi nu a reușit să iasă la rampă, ca în alte partide. În cele 76 de minute petrecute pe gazon, Ianis a avut 54 de atingeri de minge și o acuratețe a paselor de 84%, 32 de pase reușite, din 38 încercate.
Portalul Sofa Score l-a notat cu 6,50, cea mai mică notă din tabăra lui Rangers, care duminică a punctat prin Igamane, Cerny și Diomande, toți în primele 25 de minute. Rangers e pe 2 în clasament, însă la 15 puncte în spatele liderului Celtic.
Ianis Hagi a fost schimbat în minutul 76 cu McCausland. Pentru Rangers urmează duelul de pe teren propriu cu Aberdeen, programat pe 15 ianuarie. Fanii scoțieni au răbufnit în timpul acestei partide cu un banner pe care era scris: „Loialitatea noastră nu înseamnă un drum liber spre eșec“, a fost mesajul transmis de suporteri pentru conducerea clubului. Fanii au cerut demisia conducerii, din cauza rezultatelor neconvingătoare din acest sezon și al distanței uriașe între echipa alb-albastră și rivala de moarte.