Odată reinstalat prim-ministru, Marcel Ciolacu a lansat planul de austeritate, resemantizat încât să pară solidaritate socială. A fi acceptat alegeri prezidențiale imediate ar fi putut însemna un final dramatic al puterii de partid.
Amânarea scrutinului prezidențial până în luna mai, nejustificată din punct de vedere al securității naționale avariate de manipularea alegerilor din noiembrie, servește PSD-ului, care, deși se prezintă ca învingător, a ajuns la un potențial electoral minim și, pentru prima dată, a ratat finala pentru Cotroceni.
Social-democrații, dar mai ales Marcel Ciolacu, nu-și permiteau noi alegeri, în umbra ordonanței care a împovărat iarăși tocmai clasa de mijloc, fragilă oricum și de care depinde direcția pro-democratică a țării.
Oricare ar fi fost până la urmă candidații, decontul măsurilor de austeritate s-ar fi făcut și nu doar pentru că oamenii nu pot înțelege situația de criză, ci pentru felul în care partidul principal de la guvernare ar vrea să resemantizeze erorile pe care le face ori măsurile nepopulare pe care le ia.
Marcel Ciolacu mai avea nevoie de timp, nu pentru a soluționa o criză economică încă blândă, ci pentru a putea ascunde consecințele politicilor economice în spatele altor zgomote și crize de prim-plan.
Or, o campanie electorală prelungită, care să confiște dezbaterile și atenția sociale, va muta accentul de la prețuri înspre ce isprăvi mai fac Călin Georgescu și Crin Antonescu. Deja cel din urmă generează dezbateri de prim-plan, ușor de mestecat, așa cum a fost cea a auto-suspendării candidaturii, astăzi reconfirmată, dar doar pentru a fi măsurată sociologic.
Campania electorală permanentă îi va permite lui Marcel Ciolacu să pozeze în rolul adultului din cameră: câtă vreme ceilalți se vor lăsa consumați de populisme și declarații departe de viața de zi cu a oamenilor, social-democratul își va sufleca mânecile, pe Tik Tok, și ne va arăta că duce greul țării și al guvernării.
O amânare însă a scrutinului prezidențial menține România în zona de carantină, folosind expresia lui Iulian Fota, într-un context geopolitic decisiv pentru ordinea mondială. E prețul pe care guvernul condus de Marcel Ciolacu a fost dispus să-l plătească, pentru a putea păstra pâinea și cuțitul puterii și pentru a-și aranja mai bine cărțile, care ar fi fost compromise de alegeri grabnice.
Deja se înmulțesc analizele externe care arată că decizia CCR a putut fi un instrument mai degrabă partinic decât una care să fi ocrotit real securitatea națională. Asta nu înseamnă că Rusia e nevinovată, ci că premisele profitului scos de Kremlin din debandada de la București trebuie căutate mai ales acasă.
Cum o analiză profesionistă lipsește, la fel cum lipsește orice interfață publică a autorităților, este alimentată suspiciunea că partidele politice vechi manipulează în folos propriu o situație care ar fi putut să ducă România pe drumul influenței rusești.
Mai mult, amânarea scrutinului prezidențial până în luna mai este însoțită de o dispariție totală a autorității prezidențiale – cu toate că Klaus Iohannis s-ar fi putut afla într-un moment de oportunitate maximă și ar fi putut explica românilor multe din relele ultimilor ani, în termeni de abuz de putere, influență a serviciilor de informații în politică, revenirea curentelor retrograde și așa mai departe, președintele a preferat doar vitrina.
Simplul fapt că în locul lui nu a venit Călin Georgescu ar trebui să ne facă recunoscători. Ironic, înainte ca CCR să anuleze alegerile, Andrei Pleșu îmi spunea, în interviul de la Rock Fm, că mai bine am rămâne cu Iohannis, în fond, el nu face nimic, măcar.
Ce ratează România, pentru liniștea lui Marcel Ciolacu, afișând un președinte coborât mai jos de nivelul unui lame duck la final de mandat:
- Preluarea președinției rotative a Consiliului UE de către Polonia, ceea ce va duce la o poziționare de forță față de Rusia. Fără un președinte activ și dispus să reprezinte o țară mare, însă, România nu se va vedea în fotografie.
- Instaurarea noii administrații Trump, de care toată lumea ar vrea să profite, dar nu trecem de nivelul ochi dulci și laude aduse lui Donald Trump (și lui Elon Musk).
- Noile poziționări din interiorul UE și participarea la soluțiile pentru combaterea platformelor extremiste – din contra, chiar.