Un fost internațional scoțian îl laudă pe Ianis Hagi: „Pentru mine, el face diferența”

Un fost internațional scoțian îl laudă pe Ianis Hagi: „Pentru mine, el face diferența”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ianis Hagi este anunțat și duminică titular pentru Rangers, după ce joi a marcat și a fost cel mai bun om de pe teren în partida derbi cu Celtic, scor 3-0, chiar pe Ibrox.

Echipa din Glasgow se va duela cu Hibernian în deplasare, duminică de la 14. Ianis Hagi are ocazia azi să arate că este din nou indispensabil pentru formația alb-albastră, acolo unde a început să prindă din ce în ce mai multe jocuri ca titular.

Iar foști mari jucători ai lui Rangers îl laudă pe român. Unul dintre ei, Ross McCormack, un fost internațional scoțian care și-a început cariera pe Ibrox, consideră că Hagi de acum e tipul de jucător care poate face diferența oricând pe gazon.

ADVERTISING

Rugat să-i aleagă pe cei mai buni jucători ai lui Rangers în Old Firm, el a răspuns fără să ezite: „Hagi, cu siguranță!”. McCormack s-a referit la o fază petrecută în prima repriză, „când toată lumea a crezut că-i va pasa lui Igamane, înapoi, dar el a ales o altă soluție. Mi-am zis «Wow»! Pentru mine, asta e diferența.

Este în regulă să ai acești jucători care pot să păstreze mingea și să schimbe partea. Trebuie să ai ceva diferit. Și, pentru mine, el deschide jocul pentru Rangers”, se arată în Rangers News.

ADVERTISING

Ianis Hagi a bifat cu Celtic prima sa reușită la Rangers în ultimile 16 luni, el fiind sezonul trecut împrumutat în Spania la Alaves.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!