FCSB a făcut un anunț despre transferul lui Juri Cisotti (31 de ani), una dintre țintele „roș-albaștrilor” pentru 2025.
Prin vocea lui Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație, FCSB a vorbit despre posibilitatea ca Juri Cisotti, mijlocașul Oțelului Galați, să ajungă la campioana României în 2025.
Stoica a spus că i l-a recomandat pe Cisotti de mai mult timp patronului Gigi Becali, care urmează să ia decizia finală în privința transferului.
"Cum e cu Cisotti… I-am zis de mai mult timp lui Gigi, dar nu fac eu transferurile. El le face. Dacă el acceptă să ia un jucător la sugestia mea, face o ofertă. (…) Și de Olaru i-am zis să-l ia și l-a luat după un an și jumătate", a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
Cisotti își termină contractul cu Oțelul în vara lui 2025, iar din această iarnă poate negocia și semna cu orice echipă îl dorește din postura de jucător liber.
El a jucat 16 meciuri (1401 minute) în toate competițiile sezonului la Oțelul Galați, timp în care a marcat o dată și a pasat decisiv de două ori.