Jucătoarea belarusă Aryna Sabalenka, numărul unu mondial, a fost votată cea mai bună jucătoare a anului în ancheta realizată de circuitul profesionist feminin de tenis (WTA), după ce a obţinut două titluri de Mare Şlem în 2024, an pe care l-a încheiat pe prima poziţie în lume, transmite Reuters.
După ce şi-a apărat cu succes trofeul la Australian Open, în ianuarie, Sabalenka a câştigat şi titlul la US Open, în septembrie, când şi-a trecut în palmares al treilea titlu de Mare Şlem din carieră şi a depăşit-o o lună mai târziu pe poloneza Iga Swiatek în clasamentul mondial.
Sabalenka a câştigat şi turneele de la Cincinnati şi Wuhan în 2024.
Presa internaţională de tenis le-a votat pe italiencele Sara Errani şi Jasmine Paolini, campioanele olimpice de la Paris, drept cea mai bună echipă de dublu, în timp ce americanca Emma Navarro a fost desemnată jucătoarea cu cel mai mare progres.
Dacă la finalul anului 2023 se afla pe locul 38 în lume, Navarro a reuşit să intre în top 10 în septembrie, după ce a câştigat primul său titlu, la Hobart, şi a avut şase semifinale în acest sezon, inclusiv la Flushing Meadows.
Neozeelandeza Lulu Sun a fost aleasă noutatea anului, după ce a ajuns până în sferturi de finală la Wimbledon, venind din calificări, urcând pe locul 40 în ierarhia WTA după ce în ianuarie nu se afla în primele 200.
Jucătoarea spaniolă Paula Badosa, fostă număr doi mondial, care terminase prematur sezonul 2023 din cauza unei probleme la spate, a fost aleasă ''Revenirea anului''. Iberica a câştigat titlul la Washington şi a obţinut cea mai bună performanţă a sa la un turneu de Mare Şlem, atingând sferturile de finală la US Open, încheind anul pe locul al 12-lea.