2024 va fi cel mai călduros an din istoria măsurătorilor

2024 va fi cel mai călduros an din istoria măsurătorilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Anul 2024 va fi cel mai călduros de la începutul înregistrărilor, iar temperaturile extraordinar de ridicate sunt aşteptate să persiste cel puţin în primele luni din 2025, au spus luni oamenii de ştiinţă ai Uniunii Europene.

Datele Serviciului Copernicus privind schimbările climatice (C3S) al Uniunii Europene sunt date publicităţii la două săptămâni după ce un summit ONU pe teme climatice s-a încheiat cu un acord privind 300 de miliarde de dolari destinaţi adaptării la schimbările climatice, un pachet financiar pe care ţările cu venituri mici îl consideră insuficient pentru a acoperi costurile ridicate ale dezastrelor climatice, potrivit Reuters.

ADVERTISING

Potrivit C3S, datele pentru perioada ianuarie - noiembrie au confirmat că 2024 va fi cu siguranţă cel mai călduros an din istorie şi primul când media temperaturilor globale depăşeşte pragul de 1,5 grade Celsius în comparaţie cu perioada preindustrială 1850-1900.

Recordul precedent al celui mai călduros an a fost 2023.

Fenomene meteo extreme s-au întâmplat în toată lumea în 2024: secetă severă în Italia şi America de Sud, inundaţii mortale în Nepal, Sudan şi Europa, valuri de caniculă în Mexico, Mali şi Arabia Saudită în urma cărora au murit mii de persoane, cicloane dezastruoase în Statele Unite sau Filipine.

ADVERTISING

Studiile ştiinţifice au confirmat influenţa schimbărilor climatice cauzate de acţiunile oamenilor în toate aceste dezastre.

Luna trecută a fost al doilea cel mai călduros noiembrie din istoria măsurătorilor după noiembrie 2023.

''Suntem în continuare pe teritoriul temperaturilor globale ridicate aproape de record şi situaţia va continua în următoarele câteva luni'', a precizat pentru Reuters climatologul Copernicus Julien Nicolas.

Emisiile de dioxid de carbon rezultate în urma arderii combustibililor fosili sunt principala cauză a schimbărilor climatice.

ADVERTISING

Reducerea emisiilor la zero net - aşa cum s-au angajat să facă multe guverne - va împiedica agravarea încălzirii globale. În ciuda acestor angajamente pentru protecţia mediului, emisiile globale de CO2 urmează să atingă un nivel record anul acesta.

Cercetătorii monitorizează de asemenea dacă modelul climatic La Nina - care presupune răcirea temperaturilor de la suprafaţa oceanelor - s-ar putea forma în 2025.

Acest lucru ar putea răci temperaturile global deşi n-ar putea opri tendinţa pe termen lung de încălzire cauzată de emisii. Omenirea se află în prezent în condiţii climatice neutre după ce El Nino - fenomenul opus La Nina, de încălzire - s-a încheiat în prima parte a anului.

''Deşi 2025 ar putea fi puţin mai răcoros decât 2024 dacă se dezvoltă un eveniment La Nina, nu înseamnă că temperaturile vor fi 'sigure' sau 'normale''', a spus Friederike Otto, lector la Imperial College din Londra.

''Ne vom confrunta în continuare cu temperaturi ridicate, care vor avea drept rezultat valuri de caniculă periculoase, secete, incendii de vegetaţie şi cicloane tropicale''.

Istoricul măsurătorilor realizate de CS3 datează din 1940 şi sunt comparate cu recorduri globale de temperatură începând cu 1850.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇