Federaţia Română de Fotbal a anunţat, luni, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său oficial, că înaintea partidelor de fotbal organizate de FRF şi LPF se va ţine un moment de reculegere în memoria lui Helmut Duckadam, decedat luni la vârsta de 65 de ani.
„Federaţia Română de Fotbal anunţă organizarea unui moment de reculegere în memoria legendarului portar Helmut Duckadam, care a încetat din viaţă azi, 2 decembrie, la vârsta de 65 de ani. Momentul de reculegere se va ţine înaintea partidelor din această etapă şi următoarea, în cadrul tuturor competiţiilor organizate de FRF, Cupa României, Liga 2, Liga 3, la meciurile echipelor naţionale feminine de senioare şi Under-19, precum şi în partidele din Superliga României. Helmut Duckadam, supranumit ‘Eroul de la Sevilla’ pentru performanţa istorică din finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, rămâne o figură iconică a sportului românesc, iar amintirea sa va dăinui în inimile iubitorilor de fotbal. Federaţia Română de Fotbal transmite condoleanţe familiei şi celor apropiaţi. Dumnezeu să îl odihnească!”, se menţionează pe site-ul citat.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că fotbalul românesc a pierdut o legendă şi un model.
"Astăzi, fotbalul românesc a pierdut o legendă, iar noi, toţi cei care iubim acest sport, am pierdut un model. Helmut Duckadam nu a fost doar un portar excepţional, ci un simbol al imposibilului transformat în realitate. Prin prestaţia sa eroică de la Sevilla, a înscris România pe harta fotbalului mondial. Gândurile noastre se îndreaptă către familia sa şi către cei care l-au iubit şi respectat. Dumnezeu să-l odihnească în pace", a spus Burleanu în mesajul său.
Fostul mare portar român Helmut Duckadam a încetat din viaţă luni dimineaţa, la Spitalul Militar din Capitală, la vârsta de 65 de ani. Duckadam fusese operat pe cord deschis în septembrie.