Scandalul de dopaj în care este implicată Iga Swiatek, locul 2 mondial WTA, multiplă câștigătoare de turnee de Mare Șlem, pare că ia amploare.
Tânăra sportivă poloneză, 23 de ani, a fost suspendată o lună de ITIA doar, după ce a fost descoperită pozitiv la medicamentul intitulat trimetazidină, o substanță interzisă prin regulament de WADA, însă a reușit să le dovedească imediat celor de la ITIA că a ajuns să se dopeze involuntar.
Presa poloneză a reușit să îl contacteze pe Michal Rynkowski, directorul Agenției Poloneze Anti-Doping, om care a avut o opinie ușor contrară valului care s-a creat în ultimele zile. Chiar și Rynkowski, deci conaționalul Igăi, este șocat de faptul că ITIA a iertat-o pe Swiatek, la fel cum s-a întâmplat și cu Sinner, el așteptându-se la o pedeapsă catastrofal de mare.
”Putea primi chiar și patru ani de suspendare. Trimetazidina este o substanță interzisă, foarte asemănătoare cu meldonium, care este folosită destul de frecvent dincolo de granița noastră estică. Pe de altă parte, Iga Swiatek a arătat că substanța a intrat în corpul ei prin intermediul unui produs contaminat, iar atunci sancțiunile posibile variază de la o mustrare la doi ani”, a declarat directorul Agenției Poloneze Anti-Doping, citat de Super Express.
Este o dovadă clară această pedeapsă, că ITIA a judecat-o complet diferit pe Swiatek în comparație cu Simona Halep, care a primit 4 ani, pedeapsă redusă ulterior la 9 luni de către TAS: ”Nu există nicio îndoială că pentru Iga Swiatek această sancțiune este benefică, deoarece este aproape cea mai mică dintre cele care ar putea fi aplicate în cazul acestei substanțe. S-a considerat că sportiva a făcut credibile scenariile privind modul în care a utilizat preparatul contaminat, care nu avea pe etichetă substanța menționată anterior”, a mai completat ulterior Rynkowski.
Swiatek are în palmares 5 titluri de Grand Slam, patru la Roland Garros și unul la US Open.
D.A.