România a condus campioana olimpică Norvegia la 3 goluri dar a clacat total în partea secundă. Coșmar înainte de EURO

România a condus campioana olimpică Norvegia la 3 goluri dar a clacat total în partea secundă. Coșmar înainte de EURO
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Selecționata de handbal feminin a României a pierdut ultimul meci test de pregătire înainte de startul Campionatului European, care va debuta săptămâna viitoare.

În jocul cu renumita campioană olimpică, mondială și europeană Norvegia, deși am avut o primă parte mai mult decât consistentă, când am și condus la 3 goluri avans, elevele lui Florentin Pera au cedat și au pierdut la o diferență imensă, de 12 goluri, 37-25.

Astfel, România pierde la scor toate cele 3 meciuri amicale din cadrul competiției Golden League. Olanda ne-a învins cu 41-26, iar Danemarca a trecut la 10 goluri distanță, 35-25.

ADVERTISING

Prima noastră repriză cu nordicele a fost una bună, naționala lui Pera conducând chiar și cu 13-10. La pauză s-a intrat cu un avans minim al Norvegiei, plus unu, 15-14.

Ultimele 10 minute au fost catastrofale, fără niciun pic de luciditate din partea trupei noastre tricolore. O veste bună ar fi remarcarea portaritei Bianca Curmenț, cu procentaje foarte bune la nivelul paradelor.

România debutează la Campionatul European de handbal feminin pe 29 noiembrie, de la ora 19:00, cu Cehia, meci LIVE pe SpotMedia.ro. Din grupa B mai fac parte Muntenegru și Serbia. Primele două clasate avansează în faza grupelor principale.

ADVERTISING

Toate meciurile se vor juca la Debrecen, în Ungaria.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇