România învinge Cipru la scor și încheie neînvinsă Liga Națiunilor

România învinge Cipru la scor și încheie neînvinsă Liga Națiunilor

Echipa națională a României a învins Cipru, scor 4-1, în ultimul meci din Grupa 2, Liga C a Ligii Națiunilor, în fața a aproximativ 45 de mii de spectatori prezenți pe Arena Națională.

„Tricolorii” au început în forță, iar Daniel Bîrligea a avut nevoie de doar 80 de secunde pentru a marca primul său gol la echipa națională, cu un șut plasat din centrul careului.

Pe măsură ce timpul a trecut, Cipru a căpătat tot mai mult curaj, profitând și de faptul că echipa noastră nu a mai forțat.

În cele din urmă, s-a făcut 2-0 în minutul 41, când Răzvan Marin a profitat de o ratare a lui Daniel Bîrligea și a marcat din nou în Liga Națiunilor.

ADVERTISING

În partea secundă, jucătorii noștri au fost și mai relaxați, iar în minutul 52 Pittas a profitat de o greșeală a lui Radu Drăgușin și a marcat. Se putea face chiar 2-2, dar Niță a fost erou cu prețul unei accidentări.

Imediat, România a preluat controlul asupra meciului și ocaziile au reînceput să apară, prin Ianis Hagi și Daniel Bîrligea. Golul de 3-1 i-a aparținut însă lui Răzvan Marin, care a șutat superb din marginea careului în minutul 80, fără șansă pentru portarul advers. A ajuns la al șaselea gol din Liga Națiunilor.

4-1 s-a facut trei minute mai târziu, când Ianis Hagi a centrat ideal pentru Florinel Coman, care a stabilit scorul final.

ADVERTISING

În celălalt meci din grupă, Kosovo a învins România cu 1-0. România are 15 puncte (punctaj maxim) și așteaptă verdictul din meciul cu Kosovo, în care cel mai probabil vom obține o victorie la masa verde. Suntem pe primul loc în acest moment, cu 15 puncte, trei peste Kosovo. Cipru este pe 3, cu 6 puncte, iar Lituania nu are niciun punct. De asemenea, România promovează în Liga B din Nations League.

ROMÂNIA - CIPRU 4-1

90+6 - Final de meci!

90 - 6 minute suplimentare.

85 - Schimbare România: Mitriță intră în locul lui Mihăilă.

83 - GOL ROMÂNIA!!! Florinel Coman pune latul și marchează după o centrare ideală a lui Ianis Hagi!!!

ADVERTISING

80 - GOL ROMÂNIA!!! Răzvan Marin trage puternic din afara careului și face 3-1.

77 - Laifis vede al doilea cartonaș galben și e eliminat.

75 - Bîrligea trimite cu capul peste poartă din 4 metri, poziție ideală!

74 - Laifis vede cartonașul galben.

72 - Ce ocazie!!! Ianis Hagi primește excelent în careu, trage pe jos puternic, dar mingea e respinsă!

68 - Schimbări România: Târnovanu, Șut, Burcă și Coman intră în locul lui Niță, Marius Marin, Drăgușin și Olaru.

62 - Ce ocazie!!! Niță e erou și intervine în poziție de unu la unu la un șut pe care scria gol trimis de Pittas! Portarul nostru s-a accidentat și nu mai poate continua.

56 - Olaru trage din unghi în brațele portarului.

52 - GOL CIPRU! Pittas marchează cu un șut din centrul careului după o respingere greșită a lui Drăgușin!

49 - Rațiu trage peste poartă de la 25 de metri.

46 - Se reia jocul!

45+1 - Pauză!

41 - GOL ROMÂNIA!!! Ianis Hagi recuperează în careu, Bîrligea ratează, dar mingea ajunge la Răzvan Marin, care punctează pe jos!

40 - Ianis Hagi centrează periculos, dar portarul adver respinge bine.

27 - Ianis Hagi trage defectuos din interiorul careului.

23 - Sotiriou trage slab dintr-o poziție bună în brațele lui Niță.

19 - Ianis Hagi trimite bine din marginea careului, dar mingea e deviată și se duce alături.

17 - Ianis Hagi trage pe lângă poartă din lovitură liberă de la 22 de metri.

15 - Karo vede cartonașul galben.

15 - Atac prelungit al României. Ciprioții n-au mai atins mingea de minute bune.

7 - România continuă să rămână în ofensivă și face un pressing avansat.

2 - GOL ROMÂNIA!!! Bîrligea primește excelent și deschide scorul cu un șut plasat! Atacantul de la FCSB marchează după o pasă ideală a lui Mihăilă!

1 - A început meciul!

Echipele de start

ROMÂNIA: 1. Niță – 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 5. Pașcanu, 11. Bancu – 18. R. Marin (cpt.), 6. M. Marin, 21. Olaru – 10. Hagi, 9. Bîrligea, 13. Mihăilă. Selecționer: Mircea Lucescu
Rezerve: 12. Sava, 16. Târnovanu – 4. Manea, 7. Alibec, 8. Șut, 14. Miculescu, 15. Burcă, 17. F. Coman, 19. Drăguș, 20. M. Ilie, 22. Mitriță, 23. Sorescu

CIPRU: 13. D. Demetriou – 2. Karo, 16. Andreou, 19. Laifis, 8. Anderson Correia – 17. Loizou, 6. D. Spoljaric, 18. Artymatas-cpt., 11. Kakoulli – 21. Tzionis, 10. Sotiriou. Selecționer: Sofronis Avgousti
Rezerve: 1. Mall, 22. Michael – 3. Panagiotou, 4. Shelis, 5. Charalampous, 7. Antoniou, 9. Pittas, 12. Satsias, 15. Sotiriou, 23. Makris

În tur, România a câștigat cu 3-0.

În clasament, România e pe primul loc, cu 12 puncte, iar Cipru e pe 3, cu 6 puncte. România așteaptă decizia din cazul meciului cu Kosovo, pe care îl vom câștiga cel mai probabil la masa verde.

Meciul este televizat de Prima TV.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇