Steaua a transmis un răspuns dur pentru selecționerul Mircea Lucescu, după ce acesta a declarat că o consideră pe FCSB adevărata echipă roș-albastră.
Clubul Armatei a amenințat că toți cei care cred că FCSB este Steaua vor fi trași la răspundere în fața legii, potrivit Gsp.ro.
Iătă răspunsul Armatei:
1. Nimeni nu e mai presus de lege. Indiferent de nume, indiferent de poziția pe care o avem, toți suntem obligați să respectăm deciziile instanțelor, care au stabilit definitiv și irevocabil cine este Steaua. Este de neconceput ca într-o țară europeană, un oficial al federației române de fotbal să transmită public că nu ține cont de deciziile instanțelor din România, mai ales că acesta trebuie să fie un model pentru tinerele generații, care trebuie crescute în spiritul corectitudinii.
- Continuatoare? Se tot aduce în discuție că un anumit club este continuatorul sportiv al Stelei. Nu există continuitate prin fraudă. Susținătorilor acestei teorii le reamintim pentru încă o dată, că instanțele din România au decis, că FCSB nu a avut niciodată dreptul legal de a folosi numele și palmaresul istoric al clubului Steaua București.
- FCSB nu are nicio legătură cu Fotbal Club Steaua București. Inclusiv avocații clubului din Popești-Leordeni au susținut în instanță că cele 4 majuscule pot fi considerate doar ca simple alegații, existând o multitudine de posibilități de a atribui o anumită semnificație acestor inițiale. Dacă mai adăugăm că în anul 2017 au fost înregistrate la O.S.I..M denumirile "Fotbal Club Sporting București" și "Fotbal Club Sporting Becali" este evident că cele 4 consoane nu au nicio legătură cu Steaua București.
- Steaua este clubul Ministerului Apărării Naționale, iar marca Steaua este un bun al statului român. Noi, cei care lucrăm în cadrul acestui club avem obligația legală de-a-l apăra și de acționa împotriva celor care ne aduc prejudicii de imagine. Ținem să le transmitem tuturor, că vom manifesta toleranță zero, față de cei care nu respectă deciziile instanțelor și vom acționa în această direcție prin toate mijloacele legale”, notează biroul de presă al clubului Armatei.