Trabzonspor a făcut un anunț important în privința lui Denis Drăguș (25 de ani), atacantul echipei naționale a României.
Transferat în vară la echipa turcă, Drăguș n-a reușit să se impună, iar varianta împrumutului său este luată în calcul din ce în ce mai mult. Românul se află pe lista Rapidului, unde este dorit de Marius Șumudică, dar și pe lista turcilor de la Rizespor.
Senol Gunes, antrenorul lui Trabzonspor, a vorbit despre situația lui Drăguș și a spus că acesta poate pleca dacă este dorit de Marius Șumudică la Rapid sau de altă echipă. Tehnicianul turc a punctat, de asemenea, câteva minusuri ale lui Drăguș.
"Drăguș încearcă să facă mai multe pentru echipă, pot vedea asta. Dar nu se reflectă și în evoluțiile sale. Drăguș a avut multe suișuri și coborâșuri. A avut succes sezonul trecut, a jucat confortabil, dar acum devine din ce în ce mai slab de fiecare dată când încearcă.
Așa se prezintă și la antrenamente, așa că am vrut să stea departe o săptămână. Cu cât un jucător are mai puțin succes, cu atât își asumă mai multe riscuri și greșește mai mult.
Vrea să facă mai mult. La meciul cu Rizespor, a vrut să bată el cornerul, ceea ce a fost o greșeală. Am vorbit de multe ori cu el. Dacă e fericit și vrea să plece, iar o echipă plătește, poate pleca, la fel ca toată lumea.
Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii. Poate fi vândut sau împrumutat. Toată lumea care rămâne aici o face doar dacă vrea. Cum Trabzonspor plătește când cumpără un jucător, așa o pot face și celelalte echipe. Un alt defect al lui Drăguș e că e foarte afectat de rețelele sociale. Trebuie să fie mai puternic", a declarat Gunes, potrivit presei din Turcia.