Agenția de digital Grapefruit sărbătorește 25 de ani. A pornit din Iași în vremea faxului și a ajuns la sute de proiecte în numeroase țări, printre care Germania, Marea Britanie sau Elveția. În 2024, agenția a lansat Povelia, prima aplicație de povești audio pentru copii bazată pe AI.
Grapefruit a fost fondată în noiembrie 1999, iar în anii 2000 a devenit deja cea mai premiată agenție din România cu 12 premii internaționale câștigate în 6 ani. Printre acestea se numără Texas Interactive Media Achievement Awards (SUA, 2003) pentru Outstanding Achievement, Identity: Best of The Best (Rusia, 2007) cu 4 premii sau Pentawards (Franța, 2007, 2008, 2011) cu 3 Silver Award, dar și Incheon (Coreea de Sud, 2006).
Acestora li se adaugă cele din 2024:
- International Business Brilliance Award (Marea Britanie): Brand Brilliance la categoria Small Business și Gold Award winner la categoria CEO of the Year (Georgiana Dragomir)
- Global Recognition Award: Premiu pentru întreaga activitate
- Business Elite Awards – Top 40 under 40: Georgiana Dragomir (CEO); inclusă în topul internațional alături de alți lideri din toată Europa
- Innovation & Excellence Awards: Distincția Web Development Agency of the Year – Romania
În România, agenția s-a remarcat prin mai multe premiere. A creat primul e-commerce auto realizat pentru Dacia Renault pentru configurarea și achiziționarea de mașini. A dezvoltat și lansat Digital Evaluator pentru evaluarea maturității digitale a companiilor, aprobată de Comisia Uniunii Europene pentru utilizare în practica eDIH (centrele de inovare digitală). Aplicația a fost premiată cu „Digital Platform Excellence” la Factory 4.0 Digital Excellence & Awards (2023).
Cel mai nou proiect e Povelia, prima aplicație care susține educația copiilor prin folosirea AI pentru a genera povești audio personalizate pe baza numelui, vârstei și lecției pe care trebuie să o învețe.
În 2012, Grapefruit a fost una dintre primele agenții din România care să identifice potențialul uriaș în UI/UX. Acela a fost momentul de transformare dintr-o agenție de branding într-una axată pe digital și UI/UX design.
„Grapefruit a început în vremea în care imprimantele și faxurile erau esențiale, telefoanele erau fixe, comunicarea internă însemna discuții în persoană, iar confirmările clienților erau date prin semnătură fizică. Suntem acum în vremea în care colaborăm prin Google Docs, Slack, mail-ul e mai important ca niciodată, integrăm soluții AI, iar clienții verifică materialele printr-un link.
Am prins și perioada pandemiei, când a trebuit să regândim rapid modul de lucru, să implementăm sistemul de work-from-home, să reorganizăm procesul de angajare și să elaborăm planuri de back-up pentru orice situație neprevăzută – toate acestea simultan.
S-au întâmplat foarte multe în acest sfert de secol și ne bucurăm că am ținut pasul cu schimbările și chiar am contribuit la inovație în industrie. Nu ne-am propus asta. Obiectivul Grapefruit a fost încă de la început unul singur: să fim un partener de încredere. Am abordat colaborările cu o mentalitate pe termen lung și să ne ajutăm partenerii să își aducă proiectele la viață, să crească și să inoveze. Așa am ajuns astăzi să avem clienți cu care colaborăm de aproape două decenii”, a declarat Georgiana Dragomir, CEO Grapefruit.
25 de ani de Grapefruit în proiecte, transformări și impact în industrie
În cei 25 de ani de activitate, a lucrat cu unele dintre cele mai mari companii din peste 10 industrii precum telecomunicații, bancar, auto, farmaceutic și FMCG. De la colaborarea, în 2001, cu Connex a ajuns la nume ca Philip Morris, Nestlé, Nestlé Infant, Dacia Renault, Garanti BBVA, IQOS, NAOS-Bioderma, BCR, E.ON, CEZ, ING, Noriel și chiar UNTOLD.
Câteva dintre cele mai ample proiecte derulate de Grapefruit pentru companii internaționale:
- PPC: Redesign, SEO și ajutor în rebrandingul tuturor asseturilor digitale după preluarea activității ENEL România
- IQOS: Lansarea versiunilor comunității IQOS Club, din platformă de loializare în platformă pentru comunitate
- INGENIUM: Crearea unei strategii de brand unitară care să înglobeze 10 universități sub o singură umbrelă
- Dacia Renault: Lansarea primului e-commerce auto alături de Dacia Renault (e client de peste 19 ani)
- Nestlé Infant: Migrarea și crearea conținutului pentru România și pentru alte 4 țări: Croația, Serbia, Bulgaria și Slovacia
Portofoliul Grapefruit cuprinde peste 60 de clienți din industrii diverse și a ajuns, în 25 de ani, la peste 500 de proiecte finalizate în 9 țări, printre care Germania, Elveția, Marea Britanie, Grecia și state din Orientul Mijlociu.
Independent de această activitate, agenția a contribuit la formarea și dezvoltarea a două parteneriate esențiale pentru industrie. Primul – Digital Innovation Zone – este dedicat eforturilor de digitalizare în regiunea de Nord-Est a României, iar al doilea – ALL INDIE – vizează extinderea gamei de servicii oferite clienților.
Digital Innovation Zone este un hub european de inovare digitală (EDIH) și singurul din regiunea de N-E a României. Scopul e să ajute IMM-urile și instituțiile publice din producție și sănătate să înceapă procesul de transformare digitală. Oferă cursuri de aprofundare a competențelor digitale, servicii precum posibilitatea testării tehnologiilor înainte de a investi, acces la ecosistemul național și european pentru găsirea unui partener potrivit și sprijin în identificarea surselor de finanțare potrivite pentru nevoile lor.
Grapefruit este membru cofondator alături de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (liderul proiectului), Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Atelierul de Idei, Clusterul IMAGO-MOL, Atelierul de Idei, Strongbytes și Iceberg.
ALL INDIE este o alianță de agenții independente, care împărtășesc o experiență vastă în media digitală, branding și analiză de date, dar și spirit antreprenorial autentic cu capital 100% românesc. Împreună, cele 6 agenții au experiență extinsă în peste 30 de industrii și stabilesc un standard înalt de excelență în domeniul digital.
Grapefruit este membru cofondator alături de Rusu+Borțun, Brand Growers, Data Revolt, Daescu Bortun Olteanu și Public Relations People.
Echipa este indispensabilă performanței
Obiectivul Grapefruit de a fi un partener de încredere se reflectă și în cultura organizațională. Agenția a implementat mai multe mecanisme prin care să asigure o coeziune bună a echipei și un proces de recrutare eficient. Din perspectiva culturii organizaționale, s-a poziționat ca un loc de muncă sănătos și echilibrat – o companie a oamenilor, un loc unde au o voce.
„Suntem mândri că am reușit să construim o cultură organizațională reală, nu doar o prezentare frumoasă și cuvinte bogate despre ea. Am încurajat mereu colegii să spună atunci când simt un dezechilibru, vor noi oportunități sau au idei de îmbunătățire. Iar flexibilitatea a fost un aspect esențial în modul în care am gestionat activitatea echipei noastre. Când a fost necesar și posibil, am făcut ajustări care să le permită să găsească un echilibru în viața de zi cu zi.
Am implementat programe speciale pentru părinți, am oferit zile libere sau săptămâni cu program redus ca parte a unui sistem de recompense, și am creat mecanisme transparente de evaluare a competențelor. Am fost mereu deschiși și transparenți cu angajații noștri și i-am încurajat să fie la fel în relația cu noi”, a afirmat Anca Teletin, COO Grapefruit.
În 2016, Anca Teletin a implementat 3 schimbări pentru conturarea culturii organizaționale:
Team Happiness & Engagement – Un sistem de evaluare centralizat prin care angajații ofereau note locului de muncă pe multiple planuri. A ajutat enorm la previzionarea unor momente de cumpănă și a oferit suficient timp pentru a fi remediate.
Seniority Principles – Un sistem pentru sporirea transparenței în perioada evaluărilor, astfel încât fiecare membru al echipei să fie conștient mereu de progresul său și ce are de făcut, dar și care sunt activitățile și responsabilitățile necesare pentru promovare.
Recrutare în 7 etape – Un proces de recrutare extins pentru a analiza compatibilitatea persoanelor pe toate planurile: soft skills, abilități tehnice, profil psihologic etc. pentru ca deciziile să fie 100% informate când un nou membru se alătură echipei.
Un an mai târziu a fost lansată una dintre cele mai îndrăznețe idei: programul Outgrow Yourself. Astfel, fiecare coleg a avut șansa de a testa rolul de Team Leader pentru 6 luni. Angajații au văzut astfel dacă li se potrivește sau nu și au avut ocazia să dezvolte aptitudini noi.
„Am reușit să fim un partener de încredere pentru clienții Grapefruit doar datorită echipei. Și în 2020 am avut dovada clară că ce am construit este solid. Am ajustat și eficientizat considerabil modul nostru de lucru de la distanță. Iar când alte companii concediau masiv, noi am angajat – din toate orașele, nu doar București și Iași – până ne-am dublat numărul angajaților pentru a putea răspunde numărului mare de cereri pentru servicii de digital. Și am reușit o creștere a veniturilor cu 85% față de anul precedent.
Iar 2023 a fost anul în care am început o activitate intensă de a redefini cultura și valorile Grapefruit împreună cu un consultant de business. Acum, în urma tuturor analizelor, am redescoperit ADN-ul nostru și avem conturată o idee clară a ce suntem și ce ne dorim pe această dimensiune”, a completat Anca Teletin, COO Grapefruit.
Povelia, produsul cu fundație AI și nevoie umană
Povelia este cel mai nou produs inovator dezvoltat și lansat de Grapefruit. Este, totodată, un exemplu de cum poate fi folosită inteligența artificială pentru a aduce tehnologia aproape de nevoile educaționale și emoționale ale copiilor și familiilor.
Echipa de dezvoltare lucrează deja la noi funcționalități, menite să îmbunătățească experiența de ascultare a poveștilor, inclusiv opțiuni de alegere a vocilor naratorilor și introducerea de noi personaje. Totodată, interfața va primi elemente noi de interactivitate. Planul pe termen lung e lansarea Povelia la nivel internațional, cu suport pentru peste 59 de limbi printre care engleză, spaniolă, franceză, italiană, portugheză, rusă, germană, japoneză, coreeană sau arabă.
„Inteligența artificială devine tot mai integrată în diverse domenii, dar credem că inputul uman va rămâne esențial în crearea unor experiențe digitale autentice și valoroase. Rămânem fideli principiului nostru «People, not jobs» și acesta ne motivează să oferim experiențe digitale care combină creativitatea umană cu inovația tehnologică. Grapefruit sărbătorește 25 de ani și știm foarte bine ce înseamnă transformările și nevoia de sincronizare cu acestea. Suntem pregătiți să adoptăm tehnologiile care aduc valoare reală și contribuie la digitalizarea fără frontiere. Așteptăm cu entuziasm să explorăm noi proiecte internaționale și să ne aducem aportul în redefinirea viitorului digital pentru clienți din România și din întreaga lume”, a declarat Georgiana Dragomir, CEO Grapefruit.