Iohannis a promulgat legea care permite referendumul lui Nicușor Dan în secțiile de la prezidențiale

Iohannis a promulgat legea care permite referendumul lui Nicușor Dan în secțiile de la prezidențiale

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care permite organizarea referendumului local anunţat de primarul Nicuşor Dan în acelaşi timp cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, pe 24 noiembrie, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 29 octombrie, proiectul de lege, care are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală.

Potrivit legii, alegătorii vor putea vota în aceleaşi secţii la referendumul local, dacă acesta are loc are loc la aceeaşi dată cu alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice.

ADVERTISING

Pe actul de identitate al alegătorului se aplică o singură dată ştampila cu menţiunea «VOTAT» şi data scrutinului sau, după caz, un singur timbru autocolant cu menţiunea «VOTAT» şi data scrutinului, conform modelului aprobat pentru alegerile care se organizează la aceeaşi dată cu referendumul naţional sau local.

Anterior, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat organizarea referendumului local propus de primarul Nicuşor Dan.

Au fost aprobate cele două întrebări propuse de primarul general, dar și cea propusă de PSD.

ADVERTISING

Cele trei întrebări la care bucureștenii vor fi invitați să se pronunțe prin „DA” sau „NU” sunt următoarele:

  1. Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului București și Primăriile de Sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București?
  2. Sunteți de acord ca Primarul General al Municipiului București să emită Autorizațiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului?
  3. (întrebarea PSD) „Sunteţi de acord ca Primăria Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?”
ADVERTISING

Referendumul va fi organizat în data de 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇