Ceea ce pățește acum Klaus Iohannis, în mare pericol să piardă și ultima pohtă ce-a pohtit, ar trebui să rămână o lecție esențială nu numai pentru oricare viitor președinte, ci și pentru oricare înalt demnitar de acum înainte: nimeni nu poate să își bată joc la infinit și fără consecințe de un popor.
După ce s-a văzut cu sacii celui de-al doilea mandat în căruță, Klaus Iohannis a dat la o parte orice urmă de scrupule și orice aparență de respect pentru electorat, principiile democratice și transparență.
În primul mandat, de bine de rău, a acordat câteva interviuri la Realitatea TV și la TVR, în al doilea mandat nu a acceptat decât câteva conferințe de presă, cu regim ca militar pentru jurnaliștii care nu aveau dreptul decât la o singură întrebare, fără posibilitatea de a insista asupra răspunsului. Apoi, a renunțat și la ele.
În primul mandat, cheltuielile președintelui erau transparente și la un nivel rezonabil, deplasările aveau o anumită justificare de interes public, iar prezența domniei sale în spațiul public era, fără a excela, acceptabilă.
În al doilea, a început destrăbălarea pe bani publici, secretizată, au început călătoriile în interes strict turistic, în cele mai exotice destinații și președintele s-a retras aproape complet din contactele cu societatea, reduse la simple formalisme.
Tot în al doilea mandat a început să se comporte discreționar, felul în care a impus președinți ai PNL și a emasculat partidul până la postura de marionetă este emblematic.
Una peste alta, fără a fi un președinte excepțional, în primul mandat a fost un președinte în limite decente. În al doilea mandat, dl Iohannis a revărsat asupra poporului întregul său dispreț și întreaga sa aroganță, reprimate, se pare, în primii 5 ani sub presiunea următorului test electoral.
A crezut pesemne că nu mai are ce să pățească din punct de vedere politic, că nu mai are a se teme de vreun decont. Ei bine, aroganța extremă a acestei credințe nu a încetat să se răzbune în acest ultim an de mandat care trebuia să îi aducă siguranța unei viitoare dregătorii cu protocol gras.
Să nu ne imaginăm că ratarea tuturor funcțiilor externe este complet fără legătură cu conduita președintelui despre care vorbeam mai sus. Ambasadele au obligația de a informa propriile capitale în privința scandalurilor interne și în mod cert conduita lui Klaus Iohannis, felul în care și-a tratat poporul nu au rămas secrete.
Lui Klaus Iohannis i s-a reproșat chiar public, în presa externă, lipsa totală de comunicare din mandat, ceea ce, desigur, îl face inadecvat unei poziții înalte care are în fișa postului comunicarea.
Cu siguranță a fost notat și gustul pentru lux extrem pe bani publici, și lipsa de transparență în cheltuirea lor. Nimeni nu are nevoie de un asemenea potențial de scandal.
Rămăsese cu speranța unei funcții interne, un prăpădit, în raport cu speranțele anterioare, de mandat de senator, și a mutării în palatul pe care și-l pregătise, cu un decont fabulos, în bulevardul Aviatorilor.
Nu am nicio îndoială că lucrurile erau aranjate și cu Nicolae Ciucă, și cu Marcel Ciolacu, cei doi submisivi lideri ai coaliției.
Ce a stricat planul?
Furia poporului umilit, sfidat, scuipat între ochi vreme de 5 ani neîncetat. Planurile au căzut pe rând în fața cifrelor din sondaje care arătau un cost electoral imens pentru PSD și PNL fără o desprindere neechivocă de Klaus Iohannis.
Marcel Ciolacu a schimbat primul macazul, începând cu abandonarea legii dedicate, până la desecretizarea decontului pentru palat.
O vreme PNL a încercat să dea din colț în colț, să se fofileze până când cifrele din sondaje au devenit extrem de alarmante. Fără desprinderea de Klaus Iohannis, dezastrul electoral devenise iminent.
Mai întâi, Nicolae Ciucă a încercat să-și construiască un profil diferit, însă momentul decisiv a fost joi seara, la Antena3, când „bufonul regelui” a fost trimis să rostească vorbele despărțirii.
Mircea Dinescu, din postura de susținător al lui Nicolae Ciucă, cu Robert Sighiartău de-a dreapta și în fața unei săli în care un sfert erau liberali, l-a numit pe Klaus Iohannis „piaza rea a României” și „dulap săsesc fără sertarele în care să poți găsi bijuterii sau scrisori vechi”.
Simbolică este și ploconirea lui Nicolae Ciucă la picioarele lui Ilie Bolojan, liberalul cu cea mai solidă statură politică, ignorat ani de zile și ținut cât mai departe de București, pentru că dl Iohannis nu-l putea înghiți.
Klaus Iohannis a rămas singur și nefrecventabil ca un cadavru politic care infectează electoral orice atingere. A pierdut mai tot din ceea ce-și dorea din 2025, posibil să piardă chiar tot, adică și palatul, iar moștenirea pe care o va lăsa va fi lecția negativă, modelul neprezidențial de nerepetat, standardul toxic.