Anca Todoni s-a calificat în finală la Santa Cruz, fără să piardă set

Anca Todoni s-a calificat în finală la Santa Cruz, fără să piardă set

Tânăra jucătoare de tenis a României, Anca Todoni s-a calificat în finala turneului WTA de tip 125 de la Santa Cruz, turneu unde sportiva noastră a pierdut doar 9 game-uri.

Românca e mare favorită la trofeu, arătând cea mai bună formă din cariera sa. Anca Todoni se calificase fără probleme în semifinalele turneului WTA 125 de la Santa Cruz (Bolivia), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, după ce a dispus de Chloe Pacquet, a doua favorită, cu 6-3, 6-0.

Todoni a trecut în noaptea trecută în careul de ași cu un scor și mai categoric, 6-0, 6-1, de Darja Semenistaja. Letona Darija Semenistaja era cap de serie numărul cinci, fiind pe 131 WTA, ea câștigând ambele dueluri de până acum cu Todoni.

Anca va lupta pentru marele trofeu al turneului WTA 125 de la Santa Cruz împotriva columbiencei Emiliana Arango. Românca născută la Timișoara o va înfrunta în premieră pe Arango, iar în cazul unei victorii va urca până pe 116 WTA, aproape de personal best-ul său, locul 115. Partida va avea loc în această seară, de la ora 22:30.

ADVERTISING

Todoni a jucat vineri şi în semifinale la dublu, alături de croata Tara Wurth, cele două fiind învinse de perechea Nuria Brancaccio (Italia )/Leyre Romero Gormaz (Spania).


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!