Mijlocașul român al celor de Glasgow Rangers, Ianis Hagi se află pe lista de priorități a unui club cunoscut din Ligue 1.
Revenit în lotul primei formații a lui Rangers, Hagi, 26 de ani, poate schimba echipa în perioada de mercato din ianuarie, la șase luni de la revenirea lui la Rangers. El a fost împrumutat sezonul trecut în Spania, la Deportivo Alaves.
Chiar dacă antrenorul belgian Philippe Clement l-a rechemat în lotul mare, pare în continuare că românul nu este printre favoriții săi. Iar de acest lucru vrea să profite Racing Club Strasbourg, echipa de pe locul 9 în Franța. Publicația Foot-Sur7 scrie că Strasbourg vrea să îl aducă pe Hagi sub formă de împrumut din iarnă. Francezii transmit că negocierile între părți au început deja, dar, cel puțin deocamdată, nu s-a ajuns la vreun acord.
”Strasbourg vrea să intensifice discuțiile pentru a-și asigura serviciile fotbalistului de 26 de ani. Negocierile sunt în plină desfășurare, dar nimic nu s-a stabilit încă. Strasbourg vrea un împrumut pe o durată care urmează să fie stabilită. Dacă se ajunge la acord, Ianis Hagi poate ajunge la Strasbourg încă din ianuarie 2025”.
Pentru Rangers urmează meciul cu Motherwell, programat duminică după-amiază, de la ora 17.00, în Cupa Ligii. Cei de la footballfancast scriu că Ianis Hagi ar putea bifa astfel prima apariție din postura de titular în acest sezon pentru Rangers, în condițiile în care Philippe Clement nu se va putea baza pe accidentatul Vaclav Cerny.
D.A.