Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat duminică despre Mircea Geoană că tocmai s-a întâlnit recent cu un individ pe care ea îl consideră periculos şi România ar trebui să îl considere periculos. Ea nu a spus despre cine este vorba, dar a anunțat că îi va da numele curând. Luni, Elena Lasconi a primit o replică din partea echipei de campanie a lui Mircea Geoană.
Elena Lasconi a fost întrebată de Mircea Geoană într-o intervenţie video, la Antena 3, dacă ar participa la o reuniune BRICS.
„Poate că domnia sa s-ar duce, pentru că cunoaşte drumurile către Moscova, dar Elena Lasconi, nu”, i-a răspuns Lasconi contracandidatutului.
Ea a precizat că este interesant că Geoană i-a adresat o întrebare din zona Rusiei, în condiţiile discuţiilor privind vizitele în Rusia.
„Tocmai s-a întâlnit recent cu un individ pe care eu îl consider periculos (..) şi România ar trebui să îl considere periculos, pentru că conduce o divizie de hackeri care au manipulat alegerile în peste 30 de ţări din lume”, a precizat Lasconi.
Lasconi nu a dat detalii, dar a promis că va spune cine este persoana în întrebarea pe care i-o va adresa lui Mircea Geoană, în aceeași emisiune de la postul tv citat.
Replica lui Mircea Geoană
Luni, echipa de campanie a lui Mircea Geoană, a trimis următoarea replică la acuzațiile Elenei Lasconi:
„Este nedemn din partea unui candidat la alegerile prezidenţiale să arunce în spaţiul public suspiciuni despre un alt candidat fără să le dovedească sau să le lămurească pînă la capăt.
Nu putem răspunde la acuzaţii fără subiect, predicat şi dovezi despre presupuşi hackeri şi alte închipuiri şi este penibil să facă altfel de insinuări fără vreo dovadă.
Este necesar ca doamna Lasconi să explice urgent ce a vrut să spună exact şi vom răspunde cînd va fi clar despre ce este vorba.
Îi rugăm pe toţi candidaţii să trateze cu responsabilitate această campanie prezidenţială şi să aibă respect faţă de cetăţeni”.