Antrenorul echipei Rapid Bucureşti, Marius Şumudică, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că speră ca formaţia sa să câştige partida cu Farul Constanţa şi această victorie să reprezinte un declic după o perioadă mai slabă în primele etape ale Superligii de fotbal.
„Pauza a fost cât de cât prielnică, dacă mă refer la jucătorii care au rămas cu mine, fiindcă am mai acumulat, am încercat să lucrăm din punct de vedere tactic şi să răspundă la ceea ce îmi doresc de la jocul cu Farul. Eu sper ca acest joc să fie declicul de care avem nevoie, şi de acum încolo să facem rezultate pozitive şi să urcăm în clasament. E adevărat că 7-8 jucători importanţi nu au făcut parte din lot la şedinţele de pregătire, am început de două zile să lucrăm tactic ceea ce ne dorim şi sper ca până la ora jocului să înţeleagă ce îmi doresc de la ei. Sper să fie un nou început, avem nevoie de o victorie pe Giuleşti, pentru că e foarte mult timp de când echipa nu a câştigat şi asta doare. Arătăm bine din punct de vedere numeric şi calitativ”, a declarat Şumudică.
"Alibec este un jucător cu care am lucrat foarte bine, eu şi cu Gică Hagi suntem antrenorii care i-am găsit PIN-ul. E un jucător care îţi poate decide jocul, căruia trebuie să îi acorzi maximă atenţie, pentru că îţi poate decide jocul oricând. Am pregătit şi lucrul acesta, sperăm să îi facem faţă. Farul este o echipă frumoasă, care joacă fotbal, au acelaşi număr de puncte ca şi noi şi probabil cel care va lua cele trei puncte se va apropia de play-off. Este un meci de maximă importanţă, eu sper ca noi să fim cei care ne vom bucura la sfârşit", a adăugat acesta.
Referitor la jucătorii Aaron Boupendza şi Clinton Njie, care au primit primit permisele de muncă în România şi vor putea evolua cu Farul, Şumudică a spus că nu se aşteaptă ca ei să facă diferenţa, bazându-se pe un grup de jucători.
"Nu mă aştept ca Boupendza şi Njie să intre şi să facă diferenţa. Mă bazez pe grup, pe un nucleu de jucători, şi să avem identitate, să arătăm altfel ca echipă, ca familie. Pentru că asta lipseşte cât mai mult Rapidului. Plus dorinţa de victorie, agresivitatea. Am văzut o bucurie de a se antrena la ei, ceea ce mă face încrezător. Nu s-a întâmplat la început, dar de data asta îi văd mult mai descătuşaţi în antrenamente şi este o concurenţă acerbă, sunt 26 de jucători şi fiecare trebuie să lupte pentru a-şi menţine tricoul", a adăugat antrenorul rapidist.
Tehnicianul a precizat că în această săptămână acţionarul majoritar al FC Rapid, Dan Şucu, a avut o discuţie cu echipa care a avut rol de a-i motiva pe jucători şi de a transmite continuitate la nivelul conducerii tehnice.
"Discuţia cu patronul ne-a ajutat. Rar mi-a fost dat în 20 de ani de carieră să văd un patron care vorbeşte cu jucătorii aşa. Cu tot respectul pentru ceilalţi care investesc, dar este un alt tip de patron, faţă de ceilalţi pe care i-am întâlnit până acum. Această încredere pe care ţi-o dă patronul este benefică, dar este şi o presiune în plus. Adică, în momentul în care eşti confirmat că vei continua până la sfârşitul sezonului, trebuie să fac orice ca până la sfârşitul sezonului Rapidul să facă ceva notabil, să facă mai mult decât a făcut în anii precedenţi. Eu tot timpul am urcat cu echipa pe care am preluat-o, sper că şi Rapid să aibă ascensiune de genul acesta. Targetul meu este să fac mai mult decât au realizat colegii mei care au fost înainte", a explicat Şumudică.
Echipa de fotbal Rapid va întâlni formaţia Farul Constanţa, luni, de la ora 21:00, pe stadionul Giuleşti, într-o partidă din cadrul etapei a 13-a a Superligii.