Atac asupra reședinței premierului Netanyahu. O dronă a vizat vila din Cezareea (Video)

Atac asupra reședinței premierului Netanyahu. O dronă a vizat vila din Cezareea (Video)

O dronă lansată sâmbătă din Liban a vizat reşedinţa privată a premierului israelian Benjamin Netanyahu din orașul Cezareea, din nordul Israelului.

Un purtător de cuvânt al premierului a precizat că Netanyahu şi soţia sa nu se aflau în apropiere și nu au existat victime, scrie The Guardian.

AFP relatează că armata israeliană a transmis că o dronă a fost zărită trecând graniţa din Liban și a lovit orașul Caesarea. Alte două drone au fost interceptate. Drona „a lovit o structură din zona Cezareei” fără a provoca victime, au spus militarii, fără a detalia.

ADVERTISING

Drona a fost cel mai probabil trasă de militanţii Hezbollah.

Netanyahu deține două locuințe private, în Cezareea și Ierusalim, la care se adaugă reședința oficială de la Beit Aghion.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇