Micul oraş canadian Asbestos, situat în provincia Quebec, a decis că are nevoie de un alt nume pentru că trebuie să renunţe la actuala denumire, care înseamnă „azbest” în limba engleză, notează BBC.
Oraşul aflat la aproximativ 150 de kilometri la est de Montreal are o populație de aproximativ 7.000 de oameni. Locuitorii au votat ca el să se numească de acum înainte „Val-des-Sources”.
Oraşul a fost odată gazda celei mai mari mine de azbest din lume. Consiliul oraşului a declarat că vrea schimbarea numele din raţiuni economice, deoarce denumirea oraşului i-a alungat pe investitorii străini.
„Întrucât cuvântul azbest nu are o conotaţie pozitivă, în special în comunităţile anglofone, el reprezintă o frână pentru voinţa oraşului de a dezvolta relaţii economice cu exteriorul”, au explicat autoritățile locale în noiembrie 2019, când au anunţat decizia de a schimba denumirea oficială a oraşului.
Noul nume a fost ales după o consultare îndelungată şi un vot al locuitorilor cu vârsta de peste 14 ani.
Aproximativ jumătate din locuitorii oraşului eligibili pentru a vota au făcut acest lucru. „Val-des-Sources” a câştigat cu puţin peste 51% din voturi, în al treilea tur de scrutin.
Alte posibilităţi pe lista scurtă au fost L'Azur-des-Cantons, Jeffrey-sur-le-Lac, Larochelle, Phénix şi Trois-Lacs.
Numele este „mai presus de toate, inspirator pentru viitor”, a spus primarul Hugues Grimard.