Un studiu internațional condus de cercetători din Canada vine cu noi informații despre o planetă din ce în ce mai interesantă, GJ 9827 d, care orbitează în jurul stelei GJ 9827 din constelația Pești.
Aflată la aproximativ 98 de ani-lumină de Pământ, s-a dovedit nu doar că are o atmosferă, dar că aceasta are o concentrație ridicată de molecule mai grele, inclusiv o cantitate semnificativă de vapori de apă, ceea ce îi face pe astronomi să creadă că ar putea fi foarte bine o „lume cu aburi”.
De două ori cât Pământul, aceasta este, practic, cea mai mică exoplanetă cu atmosferă confirmată, scrie Phys.org.
Descoperirile, publicate de Astrophysical Journal Letters, deschid noi căi pentru căutarea vieții dincolo de Sistemul Solar.
„Pentru moment, toate planetele pe care le-am detectat și care au atmosferă sunt planete gigantice sau, în cel mai bun caz, de tip mini-Neptun”, a declarat Piaulet-Ghorayeb, autorul principal al studiului.
„Aceste planete au atmosfere alcătuite în principal din hidrogen, ceea ce le face mai asemănătoare cu giganții gazoși din Sistemul Solar decât cu planetele terestre precum Pământul, care au atmosfere dominate de elemente mai grele”, a mai spus acesta.
Spre deosebire de atmosferele dominate de hidrogen ale planetelor mai mari, cea a GJ 9827 d este bogată în molecule mai grele, cu destul de mulți vapori de apă.
Această descoperire marchează prima detectare clară a atmosferei unei exoplanete în care hidrogenul nu este componenta dominantă, sugerând în schimb o atmosferă mai grea, bogată în apă.
„Greutatea moleculară este mai apropiată de cea a atmosferelor bogate în dioxid de carbon sau azot pe care le căutăm în prezent pe planetele stâncoase mai mici, unde vom căuta eventual și viață”, a mai spus omul de știință.