Federația Română de Tenis a anunțat că a câștigat procesul cu Ministerul Tineretului și Sporturilor.
Astfel, Curtea de Apel a anulat decizia MTS din 2018 de a sista finanțarea Federației Române de Tenis.
Decizia a fost luată la acel moment din cauza unui proces intentat de Marius Vecerdea, care a susținut că organigrama FRT este alcătuită nestatutar.
Redăm integral comunicatul de presă al FRT:
Refuzul MTS de a mai finanța FRT a adus tenisului românesc pierderi uriașe, provocând imposibilitatea efectivă de a realiza proiecte esențiale de dezvoltare, respectiv de a organiza ori sprijini participarea sportivilor la diferite evenimente de performanță:
Finanțarea din partea MTS acoperea cheltuielile pentru organizarea de către FRT a campionatelor naționale. În lipsa acestei finanțări, organizarea campionatelor naționale a fost plasată în sarcina cluburilor, care în mod evident nu au avut resursele financiare pentru a acoperi toate aceste costurile, la care se adaugă proiectele sportive proprii.
Calendarul internațional - turneele la care participa loturile naționale – a fost și este permanent afectat. FRT nu a mai putut sprijini financiar același număr de sportivi pentru a participa la competiții, un număr semnificativ de sportivi din loturile de copii si juniori fiind nevoiți să acopere cheltuielile din bani proprii sau chiar să nu mai participe la turnee. Lipsa de investiții in copii si are și va avea repercusiuni din cele mai grave asupra viitorului tenisului românesc.
Nu au fost și nu sunt disponibile resurse financiare pentru pregătirea loturilor naționale înainte de participarea în competiții.
Față de poziția de ilegalitate continuă în care s-a aflat Ministerului Tineretului și Sportului (care refuză cu obstinație deblocarea sumelor cuvenite legal), Federația Română de Tenis este îndreptățită acum la restituirea imediată a finanțării refuzate nelegal, actualizată cu rata inflației până la data plății efective. În plus, Federația Română de Tenis urmează să apeleze la procedurile legale necesare pentru solicitarea atragerii răspunderii persoanelor care se fac vinovate de blocarea finanțării tenisului românesc în acești ani.
Iată ce mai puteți citi astăzi pe SpotMedia.ro:
Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.