România va juca mâine seara o partidă importantă în Liga Națiunilor, în Liga C, acolo unde am fost repartizați în grupa 2, alături de Lituania, Kosovo și Cipru.
După trei victorii consecutive, a venit rândul ultimei deplasări din această stagiune, la Kaunas, marți seara de la 21.45, meci LIVE pe SpotMedia.ro.
Vremea este una total nefavorabilă în țara baltică, sunt doar 8 grade Celsius și plouă necontenit, de la venirea tricolorilor în Lituania, de duminică seara. În plus, gazonul de la Kaunas este într-o stare jalnică, dar UEFA a luat o decizie controversată în acest context.
Selecționerul Mircea Lucescu și-ar fi dorit să utilizeze același teren pentru antrenamentul oficial de luni seara, dar acest lucru nu va fi posibil deoarece UEFA își dorește ca gazonul să fie protejat pentru a fi în cea mai bună stare la duelul de marți.
„Românii au cerut ferm ca antrenamentul oficial să aibă loc pe stadionul Darius și Girėnas, dar UEFA a răspuns categoric că nu se poate”, a explicat Tautvydas Vencevicius, ofițerul de presă al lituanienilor, potrivit presei locale, citata de cotidianul Fanatik.
În meciul tur, România a învins pe stadionul Steaua cu 3-1 naționala Lituaniei, singura care ne-a marcat până acum vreun gol în această grupă. Au marcat atunci Mitriță, Răzvan Marin și Mihăilă.
D.A.