Reîntoarcerea la birou a devenit un fenomen tot mai evident în acest an, iar angajații se adaptează treptat la modul de lucru de dinainte de pandemie. Peste 82% dintre angajați nu ar avea nicio problemă să lucreze zilnic de la birou dacă angajatorul ar decide acest mod de lucru în viitor și, chiar dacă o parte dintre ei recunosc că nu le-ar fi ușor să renunțe la lucrul de la distanță, s-ar adapta destul de rapid, potrivit unui sondaj realizat recent de Genesis Property în rândul a 1.168 de respondenți la nivel național. Separarea mai bună între job și viața personală (45%) și interacțiunea cu colegii (53%) sunt cele mai importante motive pentru care angajații sunt deschiși să revină mai mult sau complet la birou. Mai mult de atât, dacă angajatorul ar impune lucrul la birou, mai puțin de 18% dintre angajați ar începe să-și caute alt job remote sau hibrid sau ar alege să-și dea demisia din rolul actual.
„Asistăm încă de la începutul acestui an la un fenomen de revenire la stilul de lucru de dinainte de pandemie. Oamenii preferă să vină tot mai des la un birou care este acum mult mai modern decât acum câțiva ani și care le oferă mult mai multe facilități. Noile spații susțin mai bine ca niciodată interacțiunea cu colegii și sentimentul de apartenență la o comunitate, unde sunt împărtășite valori comune”, spune Marcela Stancu, Community Director, Genesis Property.
Schimbările în mediul de lucru post-pandemic nu sunt uniforme, în contextul în care aproape 60% dintre angajați susțin că biroul lor a rămas neschimbat în ultimii 4 ani, peste 11% spun că spațiul este mai mic acum, iar aproape 8% se plâng că au la dispoziție mai puține facilități decât înainte de pandemie.
În plus, peste 71% susțin că firma la care lucrează nu și-a relocat sediul în ultimii 4 ani și doar 13,6% spun că lucrează acum într-un sediu nou care este mai mare și mai bine dotat. Aproape 27% spun că biroul actual nu este suficient de mare pentru nevoile echipei, iar peste 33% spun că are prea puține dotări și facilități.
Prin proiectul YUNITY Park, Genesis Property a transformat complet modul în care angajații își desfășoară activitatea la birou. YUNITY Park oferă facilități și beneficii unice, concepute pentru a îmbunătăți experiența oamenilor la birou. Printre acestea se numără un amfiteatru în aer liber cu 1.500 de locuri, 2 kilometri de alei pietonale, o promenadă în trepte, oglinzi de apă în cascadă și spații de întâlnire creative, printre altele. Aceste caracteristici au deja un impact semnificativ asupra bunăstării oamenilor, contribuind în același timp la menținerea competitivității companiilor pe piața muncii. Faza a doua a proiectului a fost finalizată anul trecut, în urma unei investiții de peste 20 de milioane de euro.
Sondajul a fost realizat de Genesis Property, companie fondată de antreprenorul Liviu Tudor, și a analizat care sunt noile tendințe în cerințele angajaților, fiind desfășurat în iulie - august 2024, la nivel național, prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.168 utilizatori de internet din România. Circa 49% dintre participanți sunt de sex feminin, iar aproape 42% au un venit net mai mare de 5.000 de lei.
Despre Genesis Property
Genesis Property, cu o experiență de peste 20 de ani în industria imobiliară românească, este unul dintre cei mai importanți proprietari, dezvoltatori și operatori de clădiri de birouri clasa A. Deține și administrează YUNITY Park și West Gate Business District cu peste 150.000 mp GLA de spații de birouri ocupate de companii precum HP Inc., Hewlett Packard Enterprise, Accenture, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Yokogawa, Siemens și Alpha Bank, unde lucrează peste 15.000 de angajați. Genesis Property este dezvoltatorul primului campus rezidențial privat din România, West Gate Studios.