FCSB a primit răspunsul după ce a oferit 250 de mii de euro pentru transferul unui jucător

FCSB a primit răspunsul după ce a oferit 250 de mii de euro pentru transferul unui jucător

FCSB a primit răspunsul după ce a făcut o ofertă de 250 de mii de euro pentru transferul unui jucător.

Propunerea FCSB pentru achiziția portarului Lukas Zima a fost refuzată de Petrolul, care dorește 500 de mii de euro.

"Am urmărit și eu declarația lui MM Stoica referitoare la Zima. Să lămurim, din punctul nostru de vedere. Zima rămâne cel mai bun portar din România! Greșeala de ieri a venit pe fondul presiunii și a discuțiilor din afara fotbalului în ultimele zile. Așa cum pe Târnovanu l-a motivat eventuala sosire a unui contracandidat de clasă și a făcut un meci mare la Salonic.

ADVERTISING

Lukas rămâne concentrat pe munca lui la Petrolul, vedem la iarnă ce ar putea fi. Prețul lui nu a scăzut în niciun caz după un meci. N-are cum să fie 250.000 de euro. E cel puțin la fel cât era și înaintea partidei (n.r. 500.000 de euro). Avem încredere totală ca Zima e cel mai bun din țară, nu ne ducem pe fentă, după un meci și după cât tam tam s-a făcut in jurul unui transfer ce ar putea fi oricum la iarnă", a spus Claudiu Tudor, președintele de la Petrolul, pentru GSP.ro.

Lukas Zima este cotat de Transfermarkt la 850 de mii de euro.

ADVERTISING

Portarul ceh a disputat 12 meciuri pentru Petrolul în acest sezon în care a primit 11 goluri. De 6 ori a păstrat poarta intactă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇