În ziua 955 de război, au avut loc atacuri mortale de ambele părți ale graniței. Rusia a revendicat cucerirea unui nou sat, apropiindu-se astfel de oraşul Pokrovsk, o răscruce logistică cheie pentru armata ucraineană, unde se află și importante mine de cărbune.
De cealaltă parte, Serviciul de Informații al Apărării din Ucraina a lansat operațiuni îndrăznețe în Marea Neagră, atacând și cucerind platforme de extracție a gazelor ocupate de forțele rusești. Ucrainenii susțin că au reușit să captureze „o serie de platforme”, ceea ce le va permite, împreună cu Insula Șerpilor, un control mai bun în Marea Neagră, întărirea apărării și creșterea capacității de a planifica ofensiva.
De asemenea, consemnăm și uciderea, într-un atentat cu o mașină-capcană a șefului securității centralei nucleare de la Zaporojie, Andrei Korotkii. El era un colaborator al forţelor ruse, care a fost implicat în acţiuni represive împotriva ucrainenilor şi a sprijinit ocupaţia rusă.
Și au apărut imagini cu un avion rusesc Su-25 doborât în regiunea Donețk. Surse din Forțele de Apărare ale Ucrainei susțin că a fost doborât chiar de ruși, fiind victima unui „foc prietenesc”.
În planul diplomației, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut, în timpul vizitei la Kiev a lui Mark Rutte, noul şef al NATO, ca aliaţii săi occidentali să se angajeze să doboare rachetele și dronele ruseşti, aşa cum au făcut în Orientul Mijlociu pentru Israel împotriva Iranului. De asemenea, el a anunțat că va prezenta „planul de victorie" la o reuniune a aliaţilor Ucrainei la Ramstein, în Germania, pe 12 octombrie.
Ce se întâmplă pe front
- Rusia revendică un nou sat - Rusia a revendicat sâmbătă capturarea unui nou sat în apropiere de Pokrovsk, un oraş care serveşte drept centru logistic în estul Ucrainei şi de care forţele ruse se apropie treptat de câteva săptămâni, informează AFP. „Datorită acţiunii active şi decisive, unităţile Grupului de trupe Sud au eliberat satul Jelannoié Vtoroié", a declarat Ministerul rus al Apărării în raportul său zilnic. Localitatea se numeşte Jélanné Drugué în ucraineană. Satul se află la sud-est de oraşul Oukrainsk, capturat de armata rusă la sfârşitul lunii septembrie. În acest sector al frontului, trupele ruse ameninţă oraşul Pokrovsk, o răscruce logistică cheie pentru armata ucraineană şi unde se află şi importante mine de cărbune.
- Atacuri mortale de ambele părți ale graniței - În teritoriile ocupate de Rusia din estul Ucrainei, 11 persoane au fost rănite sâmbătă în atacuri de artilerie şi drone ucrainene asupra oraşului Gorlivka, potrivit primarului acestuia, Ivan Prikhodko. De asemenea, un civil a fost ucis într-un atac ucrainean cu dronă în regiunea de frontieră rusă Voronej, a declarat guvernatorul acesteia, Alexander Gusev, pe Telegram. În partea ucraineană, două persoane au fost ucise în atacuri ruseşti asupra regiunii Zaporijie (sud), a anunţat guvernatorul acesteia, Ivan Fedorov.
- Șeful securităţii de la Zaporojie, ucis într-un atentat - Explozia unei maşini în oraşul ocupat Enerhodar l-a ucis pe Andrei Korotkii, „şeful securităţii” la Centrala Nucleară (NPP) Zaporojie, a anunţat Kiev Post, citând informaţii publicate pe contul oficial de telegram de Serviciul de Informaţii Militare al Ucrainei. Potrivit sursei citate, Korotkii, un colaborator al forţelor ruse, a fost implicat în acţiuni represive împotriva ucrainenilor şi a sprijinit ocupaţia rusă. Serviciul de Informaţii Militare a postat un videoclip pe canalul său Telegram cu o maşină care exploda. Kiev Post nu a putut verifica autenticitatea videoclipului. Aproape 50 de colaboratori pro-ruşi şi oficiali ai ocupaţiei ruse au fost asasinaţi, cel mai probabil de serviciile speciale ucrainene sau de partizani, în timpul invaziei pe scară largă a trupelor ruse în Ucraina, care a început pe 24 februarie 2022, notează Kiev Post.
- Pierderile Rusiei - Potrivit armatei ucrainene, Rusia a pierdut vineri 1.280 de soldați, 8 tancuri, 31 alte blindate, 72 de tunuri, 4 lansatoare multiple de rachete și 5 sisteme antiaeriene.
- Avion rusesc doborât - Un alt avion Su-25 rusesc ar fi fost doborât, potrivit fotografiilor și videoclipurilor care circulă online. Inițial, sursele susțineau că ar fi fost doborât de ucraineni, dar ulterior, o sursă din Forțele de Apărare ale Ucrainei, citată de NEXTA, a spus că RBC-Ucraina: Rușii înșiși au doborât avioanele lângă Konstantinovka, regiunea Donețk. S-a prăbușit ca urmare a unui „foc prietenesc”, spune sursa citată.
- Atacuri ucrainene în Marea Neagră - Serviciul de Informații al Apărării din Ucraina a lansat operațiuni îndrăznețe în Marea Neagră, relatează Nexta. Ținte au fost platformele de extracție a gazelor ocupate de forțele rusești, cu scopul de a le recuceri pentru a le utiliza drept „fortărețe maritime”. În înregistrări video se vede cum polițiști de frontieră ucraineni și agenți din serviciile de informații din domeniul apărării iau cu asalt platformele de extracție în apropiere de Insula Șerpilor. Ucrainenii susțin că au reușit să captureze „o serie de platforme”, ceea ce le va permite un control mai bun în Marea Neagră și întărirea capacității de apărare. „Deținerea lor ne oferă posibilitatea de a controla o parte semnificativă a zonei maritime și de a planifica ofensiva”, spun forțele speciale ucrainene.
Alte informații relevante
- Ucraina cere sprijin ca Israelul - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut, în timpul vizitei la Kiev a lui Mark Rutte, noul şef al NATO, ca aliaţii săi occidentali să se angajeze să doboare rachetele și dronele ruseşti, aşa cum au făcut în Orientul Mijlociu pentru Israel împotriva Iranului, scrie BFM TV. „Vom continua să ne convingem partenerii. (...) Suntem conştienţi că aceasta este o decizie dificilă” şi că "ei nu sunt încă pregătiţi", a spus Zelenski, într-o conferință de presă. Președintele ucrainean a subliniat și faptul că Rusia foloseşte dronele kamikaze Shahed, de concepţie iraniană, pentru a lovi Ucraina. „Doborârea rachetelor iraniene în comun nu este diferită de doborârea rachetelor ruseşti, de doborârea shahed-urilor iraniene, care leagă regimurile rus şi iranian”, a spus el, făcând apel la "mai multă determinare din partea vecinilor Ucrainei pentru a pune capăt terorii ruseşti". Occidentul este reticent în a utiliza astfel de mijloace. Teama lor este o escaladare cu Moscova care ar putea duce la un conflict direct cu o mare putere nucleară.
- Planul pentru victorie, prezentat pe 12 octombrie - Ucraina îşi va prezenta „planul de victorie" la o reuniune periodică a aliaţilor săi la Ramstein, în Germania, pe 12 octombrie, a anunţat sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski într-o postare pe Telegram. „Vom prezenta planul de victorie, paşi concreţi, clari, pentru un sfârşit just al războiului", a scris el, citat de DPA. Detaliile nu au fost făcute publice, dar Zelenski l-a prezentat preşedintelui american Joe Biden, precum şi ambilor candidaţi principali la alegerile prezidenţiale din ţară, când a vizitat Washingtonul luna trecută. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a declarat că planul conţine „o serie de paşi productivi" în care SUA se vor angaja alături de Ucraina. Cu toate acestea, Wall Street Journal a citat oficiali americani anonimi care au declarat că planul este mai degrabă o cerere reambalată pentru mai multe arme şi pentru o ridicare a restricţiilor privind utilizarea rachetelor cu rază lungă de acţiune, decât o strategie cuprinzătoare. La reuniunea din 12 octombrie, sunt așteptate să participe aproximativ 50 de state, membre ale NATO şi alţi aliaţi ai Ucrainei, unele fiind reprezentate la nivel de şef de stat sau de guvern. Va fi prezent şi preşedintele SUA, Joe Biden.
- Polonia își securizează granițele - Polonia va începe până la sfârşitul acestui an construirea primelor elemente ale liniilor de apărare consolidate la graniţele sale cu Rusia şi Belarus, a anunţat vineri ministrul adjunct al apărării Cezary Tomczyk. Varșovia va cheltui circa 2,6 miliarde de dolari 2,6 miliarde de dolari pentru a-şi consolida frontierele de nord şi de est cu fortificaţii, sisteme de supraveghere, recunoaştere şi antidrone până la sfârşitul anului 2028 pentru a descuraja adversarii sau pentru a ajuta la respingerea unui potenţial atac, relatează Reuters. Proiectul va fi dezvoltat în cooperare cu Lituania, Letonia şi Estonia, precum şi cu forţele britanice şi americane.