Săptămâna trecută, luni către seară, în timp ce erau căutați frenetic prin portbagaje cu girofaruri, filtre, mascați, suspecții în scandalul Pantelimon au sunat de la domiciliul lor la poliție și, asistați de avocat, au anunțat că doresc să se predea.
Li s-a spus că e cam târziu la ora 18-19, or fi și ei obosiți, să vină mai bine a doua zi, marți, pe la 10. Că așa s-a întâmplat au povestit rudele celor în cauză la televizor și au ținut să precizeze că au pe telefon dovada discuției (la minutul 2.20).
Marți, la ora 6, un dispozitiv de forță cu câini, drone, elicopter, mascați din trei județe, conduși de însuși șeful poliției Capitalei, năvălea peste suspecți în case și îi aresta, ca o imensă victorie a muncii operative. Ce s-ar fi ales din frumusețe de operațiune de luat ochii dacă suspecții veneau singuri la poliție de luni seară?
Peste câteva zile, autoritățile s-au pregătit frenetic pentru ciclonul Ashley: desfășurare de forțe, planuri detaliate, evacuări, alerte peste alerte. În rolul freneticului era acum ministrul Fechet, care ne anunța că „Ashley va mătura România de la vest la est”, iar Bucureștiul, săriți!, va fi în ochiul ciclonului.
Drept pentru care, după cum publica Hotnews, polițiștii au primit circulare să nu uite geamurile deschise și computerele în priză (să înțelegem că altfel nu-i ducea capul?). Dar și alte instituții ale statului au primit pentru sediile din București anunțuri similare în vederea dezastrului iminent.
Prin alte locuri au început evacuările. Oameni luați pe sus și adunați te miri pe unde, ghemuiți în pături, vorbeau cu reporteri la fel de sumbri ca veștile oficiale.
Dar ciclonul Ashley s-a predat, așa că nenorocirea anunțată și amănunțit pregătită s-a dovedit doar o ploaie mocănească de toamnă, enervantă și cu efecte specifice unui oraș disfuncțional, dar în niciun caz catastrofale.
De fapt, nici măcar nu a fost chiar o predare, pentru că ciclonul Ahsley nici măcar nu a existat. Ashley este doar următorul nume pe lista marilor furtuni care urmează să se formeze la un moment dat. Când s-o forma, așa se va numi. Și pentru că încă nu s-a format, presa străină nu l-a menționat pe nenăscut.
Că isteria ministerelor s-a bazat pe niște coduri meteo e adevărat. Dar, pe de-o parte, coduri galbene și portocalii au mai fost, fără atâta balamuc, chiar dacă efectele au fost mai serioase. Pe de altă parte, nu pot să nu-mi amintesc relatarea unui martor ocular la o întâmplare petrecută cu niște ani în urmă într-un episod de iarnă mai aprigă.
Se punea problema dacă să fie sau nu scoase utilajele pe un drum național: la cod galben de ninsoare se putea, la cod portocaliu de viscol trebuiau retrase. Doar că nu era deloc clar codul. Și înaltul demnitar la a cărui mediere se ajunsese cu dilema drumarilor a întrebat reprezentantul ANM ce cod urmează totuși să fie emis. Cum ordonați dvs!, a fost răspunsul.
De ce s-ar fi dorit acum o alertă exagerată? Ca în cazul demonstrației cu drone, câini și elicoptere după ce interlopii s-au bătut nestingheriți pe străzi, după ce s-a întâmplat la Galați din cauza lui Boris cel adevărat, ministerele trebuiau să arate ce prompte, pregătite și eficiente sunt.
Sigur, prin comparație cu cele întâmplate la Galați, unde avertismentul pentru Boris a venit când oamenii erau deja cu apa la gură, e preferabilă o alarmă falsă, spun mulți. Minimal, da. Dar efectele negative pot să fie importante exact pe criza cea mai rea din România, cea de încredere.
Diferența dintre ceea ce a fost anunțat, prognozat, pregătit, isterizat și realitatea unei simple veniri a toamnei a fost atât de stridentă, încât a început marea bășcălie și de aici, evident, derizoriul. Iar din derizoriu urmează inevitabil neîncrederea.
Data viitoare când o veni marea alertă, poate justificată, poate un autentic uragan, câți vor zice: iar ca la Ashley și vor ignora mesajele? Mai ales că, după cum spuneam, următoarea mare furtună care chiar se va forma la un moment dat și chiar ar putea afecta România, poate chiar grav, se va numi, ce să vezi?, Ashley.
În heirupismul lor fie incompetent, fie ticălos, de imagine, fie amândouă, pentru că nu se exclud cu totul, politicienii români uită că încrederea este ingredientul cel mai ușor de pierdut și cel mai greu de recuperat în paradigma unui stat funcțional.